Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Cine sunt adversarele României la Euro 2024 și care sunt cei mai valoroși jucători

Flashscore
Adversarele României la Euro 2024
Adversarele României la Euro 2024 Profimedia
România și-a aflat adversarele de la turneul final al Campionatului European de fotbal din Germania. ”Tricolorii” au căzut în grupa E, alături de Belgia, Slovacia și una dintre echipele care vor veni din play-off-ul Nations League pe ruta B, Bosnia, Ucraina, Israel sau Islanda.

Chiar dacă au scăpat de puteri precum Germania, Franța, Spania sau Italia, tricolorii vor întâlni mai mulți jucători de top din Europa.

Belgia

Este principala favorită a grupei, cea mai valoroasă echipă, fără îndoială.

O prezență obișnuită la turneele finale, Belgia a reușit să termine pe primul loc al grupei F din preliminariile Euro, dintr-o grupă din care au mai făcut parte Austria, Suedia, Azerbaidjan și Estonia

Echipa națională a Belgiei a participat, până acum, la 6 turnee finale ale EURO în istorie, iar, în anul 1980, această selecționată a reușit să ajungă chiar până în finala competiției, unde a pierdut în fața Germaniei de Vest, scor 1-2. 

Jeremy Doku în acțiune
Jeremy Doku în acțiuneProfimedia

Avantaj România

România și Belgia au jucat până acum împreună de 5 ori, iar rezultatele sunt în favoarea ”tricolorilor” care conduc cu 3-2 la victorii. 

În ultimul meci direct, România a învins-o pe Belgia, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, într-o partidă amicală disputată pe 14 noembrie 2012.

Valoarea lotului Belgiei este impresionantă: se ridică la aproximativ 440 de milioane de euro.

Iar fotbaliștii sunt unul și unul. Printre cei mai bine cotați se numără Kevin de Bruyne (70 de milioane de euro / Manchester City), Jeremy Doku (60 de milioane de euro / Manchester City), Lois Openda (45 de milioane de euro / RB Leipzig), Romelu Lukaku (40 de milioane de euro / AS Roma),  Leandro Trossard (35 milioane de euro / Arsenal) și Johan Bakayoko (25 milioane de euro / PSV).

Kevin de Bruyne joaca la Manchester City
Kevin de Bruyne joaca la Manchester CityProfimedia

De partea cealaltă, fotbaliștii români sunt evaluați la aproximativ 72 de milioane de euro, de peste 6 ori mai puțin decât valoarea lotului Belgiei.

Cei mai valoroși jucători ai selecționatei noastre sunt Radu Drăgușin (10 milioane de euro), Darius Olaru (5,3 milioane de euro), Nicolae Stanciu (5 milioane de euro) și Răzvan Marin (5 milioane de euro).

Slovacia

Chiar dacă toată suflarea fotbalistică din țară s-a bucurat când din urnă a fost trasă Slovacia, adversara noastră are un  lot mult mai valoros decât cel al României.

Cu o valoare a lotului de aproape 170 de milioane de euro, față de 72 de milioane de euro în cazul României, slovacii îl au pe Milan Skriniar, fundașul lui PSG, care valorează 50 de milioane de euro, apoi Stanislav Lobotka (40 milioane de euro / Napoli) și David Hancko (30 milioane de euro / Feyenoord).

Milan Skriniar în partida PSG- Newcastle din Champions League
Milan Skriniar în partida PSG- Newcastle din Champions LeagueProfimedia

Slovacia a ajuns la a treia prezență la un turneu final al Campionatului European, după cele din 2016 și 2020 și are o participare la Cupa Mondială, în 2010.

Cu selecționerul italian Francesco Calzona pe bancă, Slovacia s-a calificat de pe poziția secundă în preliminarii, într-o grupă dominată de Portugalia.

Echipa lui Ronaldo este, dealtfel, singura țară care a reușit să învingă Slovacia. 

Câștigătoarea din Play-off, ruta B

Pentru ultimul loc în grupa E se bat patru echipe.

Este vorba despre naționalele care au avut rezultate bune în Nations League și au prins barajul de calificare.

Ultima echipă din Grupa E se va cunoaște după meciurile Bosnia-Ucraina și Israel vs Islanda.

Apoi va urma finala barajului între câștigătoarele din aceste partide:

Ucraina

Selecționer: Serghei Rebrov

Valoarea lotului: 291 milioane de euro

Cel mai important jucător: Mykhaylo Mudryk (45 milioane de euro / Chelsea) 

Bosnia Herțegovina

Selecționer: Savo Milosevic

Valoarea lotului: 86 milioane de euro

Cel mai important jucător: Amar Dedic (20 milioane de euro / Red Bull Salzburg)

Israel

Selecționer: Alon Hazan

Valoarea lotului: 45 milioane de euro

Cel mai important jucător: Oscar Gloukh (10 milioane de euro / Red Bull Salzburg)

Islanda

Selecționer: Age Hareide

Valoarea lotului: 40 milioane de euro

Cel mai important jucător: Hakon Arnar Haraldsson (10 milioane de euro / Lille)