Danezii, frustrați de deciziile VAR care au decis victoria Germaniei contra lor la Euro
Asta au văzut și danezii pe stadion sau în pub-uri. Asta a văzut și antrenorul nordicilor, Kasper Hjulmand.
”Jocul a fost decis de două decizii VAR. A fost ofsaid de un centimetru. M-am săturat de regula ridicolă a ofsaidului. Nu îi putem face pe fundași să alerge cu mâinile la spate (legat de faza penalty-ului). Este frustrant”, a declarat Kasper Hjulmand, după meciul cu Germania.
Partida a avut două goluri anulate, unul în prima repriză marcat de germani, al doilea, imediat după pauză, o reușită a fundașului Joachim Andersen.
Dacă la primul gol vorbim despre o obstrucție evidentă a lui Joshua Kimmich, care a împiedicat un adversar să sară la cap, golul din minutul 48 al lui Andersen a fost anulat pentru ofsaid milimetric, după consultarea sistemului VAR.
Potrivit tehnologiei semi-automate de detectare a ofsaidului, Delaney a fost peste jucătorii Germaniei cu câțiva milimetri înainte ca Andersen să înscrie.
Danemarca a fost în cele din urmă eliminată în faza optimilor de finală de la Euro 2024, după 0-2 cu Germania, la Dortmund.
Al doilea gol a fost marcat din penalty după un henț al aceluiași ghinionist Joachim Andersen.