Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Denis Alibec: ”Ne vom bate de la egal la egal cu orice echipă din grupă”

Agerpres
Denis Alibec
Denis AlibecProfimedia
Atacantul Denis Alibec a afirmat, sâmbătă, după tragerea la sorți a meciurilor de la EURO 2024 la fotbal, că selecționata pregătită de Edward Iordănescu are şansa să se bată de la egal la egal cu orice adversară din Grupa E, în care a fost repartizată.

”Cred că suntem o familie, mergem acolo ca un grup unit şi asta cu siguranță se va vedea pe teren. Să sperăm că ne vom califica (în optimi, n. red). Eu cred că ne vom bate de la egal la egal cu orice echipă din grupă. Şi cu Belgia, de ce nu? Dacă am bătut Elveția, de ce să nu batem şi Belgia? Belgia este un pic mai sus, dar şi Elveția are jucători din primele cinci campionate”, a spus Alibec la DigiSport.

România a fost repartizată în Grupa E la turneul final al Campionatului European de fotbal - EURO 2024, alături de Belgia, Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B, potrivit tragerii la sorți efectuate sâmbătă la Elbphilharmonie din Hamburg.

Ultima componentă a grupei României la EURO 2024, care va fi găzduit de Germania între 14 iunie şi 14 iulie, va fi decisă dintre câştigătoarele semifinalelor Bosnia-Herțegovina - Ucraina şi Israel - Islanda.

România va debuta pe 17 iunie, contra câştigătoarei play-off-ului B, la Munchen. Pe 22 iunie va avea loc meciul cu Belgia, la Koln, iar pe 26 iunie va întâlni Slovacia, la Frankfurt.

România va fi pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului European, după edițiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016, cea mai bună performanță reuşind-o în 2000 (sferturi de finală).

Tricolorii au câştigat Grupa I a preliminariilor, fără înfrângere.