Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Edward Iordănescu: ”Datoria noastră e să dăm totul cu Elveția pentru a rămâne neînvinşi”

Agerpres
Edward Iordănescu
Edward IordănescuProfimedia
Selecționerul Edward Iordănescu consideră că echipa națională de fotbal a României are datoria să dea totul în partida cu Elveția, pentru a rămâne neînvinsă în preliminariile EURO 2024 şi să termine grupa de calificare pe primul loc.

”Aş vrea să ne concentrăm mai mult la ceea ce urmează şi să nu rămân blocați în ceea ce a fost, chiar dacă e vorba de o performanță fantastică. Am trăit momente euforice incredibile după această performanță, am îndeplinit un obiectiv în care puțini credeau. Momentele astea de euforie trebuie şi ele trăite şi consumate, însă mâine ne aşteaptă un joc de o importanță mare şi care ne obligă. Spre deosebire de noi, Elveția nu a trăit momente de euforie, pentru că este sub obiectivul propus. A venit foarte motivată, capacitată şi probabil şi rănită. Pentru noi e foarte important ca aceste ore pe care le avem să le gestionăm cât mai bine să recalibrăm grupul, să ne regenerăm fizic şi să facem cinste celor care vor veni la stadion alături de noi. Ne-am îndeplinit obiectivul pe care ni l-am propus, dar acum avem altul. Avem o altă țintă, avem şansa de a termina pe primul loc şi e datoria noastră să dăm totul să rămânem neînvinşi. Nu va fi deloc uşor, dar avem şansa de a termina pe primul loc”, a declarat Iordănescu, luni, într-o conferință de presă.

Tehnicianul a precizat că grupul de jucători pe care îl coordonează s-a ridicat la un alt nivel odată cu obținerea calificării la EURO 2024 şi că nu trebuie să se mulțumească doar cu această performanță.

”Este un grup care a învățat ca niciodată să nu renunțe la luptă şi mâine seară trebuie să fie din nou în picioare şi să fie pregătit să lupte. Am câştigat un statut, acum suntem echipă calificată la European şi asta ne obligă, provocarea este maximă. Provocarea pentru noi este foarte mare să ne prezentăm cât mai bine. Întâlnim jucători de la cel mai mare nivel, care joacă la cluburi de top, campioni cu cluburile lor. Va trebui să ne refacem şi din punct de vedere energetic, pentru că Elveția vine conectată, în schimb, noi, prin bucuria calificării, cu siguranță că am ieşit un pic din concentrare. Mai mare este riscul să ne mulțumim cu ceea ce am realizat până acum şi până la urmă e normal să fim fericiți, să ne entuziasm pentru că ne am îndeplinit obiectivul. Ăsta este riscul major, să ne mulțumim cu atât. Avem o datorie în primul rând față de noi, să nu uităm însă că odată ridicat nivelul şi pretențiile sunt altele, dar şi aşteptările sunt altele, şi trebuie să ne ridicăm la nivelul lor”, a completat selecționerul.

Edward Iordănescu spune că partida cu Elveția va fi 'pe viață şi pe moarte', deschisă oricărui rezultat. "Ne-am asumat acest obiectiv, dar în acelaşi timp vom întâlni un adversar cu multă calitate, care doar el ştie de ce a ajuns în această situație. Va fi o confruntare pe viață şi pe moarte pentru primul loc şi deschisă oricărui rezultat, asta este realitatea. Şi nu vreau să cădem în greşeala de a fi foarte trişti dacă nu reuşim. Eu am încredere că putem reuşi asta, dar să nu uităm că obiectivul a fost calificarea. Menirea mea cum este să pregătesc cât mai bine turneul final din toate punctele de vedere şi să mă asigur că echipa va putea să treacă la nivelul următor. Avem potențial să facem o figură frumoasă la turneul final", a afirmat Iordănescu.

Naționala de fotbal a României s-a calificat la EURO 2024, după ce a învins echipa Israelului cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Pancho Arena din Felcsut (Ungaria), în penultimul său meci din Grupa I a preliminariilor.

România va fi pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului European, după edițiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016.

Neînvinsă după nouă meciuri, România este liderul grupei, după ce Elveția a remizat acasă cu Kosovo, 1-1. România va juca marți ultimul meci din grupă, pe Arena Națională, contra Elveției (21:45).

Clasament
ClasamentFlashscore