"Este cel mai special gol al meu", a afirmat Lamine Yamal
"Nu ştiu dacă este cel mai frumos gol al turneului, dar pentru mine este cel mai special", a declarat Lamine Yamal la conferința de presă, declarându-se "foarte bucuros pentru calificarea în finală".
"Acest gen de lovitură, când iese din piciorul tău, tu ştii deja unde va ajunge", a adăugat Yamal, devenit cel mai tânăr jucător care a înscris la un meci de Campionat European, la vârsta de 16 ani şi 362 de zile.
"Începând din minutul 60, mi-am spus voi merge în finală, nu mă gândeam decât la asta. La ultima ediție, eu urmăream meciurile într-un centru comercial alături de prieteni", a explicat el.
Întrebat despre simbolistica golului său, unde l-a eclipsat pe Adrien Rabiot, care îi spunea să facă mai mult pe teren dacă spera să învingă Franța, Yamal a părut că-i răspunde în fața camerei "hai, mai vorbeşte acum, vorbeşte!"
Dar el a negat că această frază l-a vizat pe mijlocaşul francez: "Eu nu dau atenție la ce se spune în afară. Eu cred că destinul îl aşează pe fiecare la locul lui şi sunt foarte bucuros pentru acest gol şi pentru calificarea în finală", a mai spus jucătorul Barcelonei, care va împlini 17 ani pe 13 iulie, în ajunul finalei EURO 2024.
Selecționata Spaniei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Franței cu scorul de 2-1 (2-1), marți seara, pe Munchen Football Arena, în penultimul act.
Spania s-a impus prin golurile marcate de Lamine Yamal (21) şi Dani Olmo (25), după ce ''Les Bleus'' au deschis scorul prin Randal Kolo Muani (9).
În finala programată pe 14 iulie, la Berlin, Spania va înfrunta câştigătoarea dintre Olanda şi Anglia, semifinală care va avea loc miercuri (22:00), la Dortmund.