Euro: Portugalia termină preliminariile cu punctaj maxim / Spania își câștigă grupa
Spania a deschis repede scorul prin fundașul Le Normand, însă starul georgian Kvaratskhelia a restabilit în scurt timp egalitatea.
S-a intrat cu scorul de 1-1 la cabine, însă în partea a doua ibericii au controlat jocul și au mai marcat de două ori prin Ferran Torres și Lochoshvili (autogol) pentru o victorie cu 3-1 care le-a asigurat primul loc în grupa A.
În celălalt meci al grupei, Scoția și Norvegia au făcut spectacol la Glasgow. S-a terminat 3-3, nordicii, care au evoluat fără marea lor vedetă Erling Haaland, reușind să egaleze cu patru minute înainte de final. Meciul a fost arbitrat de românul Horațiu Feșnic.
Portugalia a terminat preliminariile pentru Euro 2024 cu zece victorii din atâtea posibile și doar Franța ar mai putea termina cu un număr maxim de victorii dacă va învinge Grecia în deplasarea de săptămâna viitoare, însă ”cocoșii galici” fac parte dintr-o grupă de cinci echipe.
Bruno Fernandes și Horta au fost marcatorii lusitanilor, Ronaldo contribuind cu o pasă decisivă la al doilea gol.
Portughezii se califică en fanfare la turneul final și vor fi însoțiți de Slovacia, care a câștigat și ultimul meci al grupei, 2-1 în Bosnia și Herțegovina și a încheiat preliminariile cu 22 de puncte, cu cinci mai mult decât surpriza Luxemburg, care s-a impus în inferioritate numerică în Liechtenstein (1-0) și a ocupat la final un meritoriu loc trei, cu 17 puncte.