Franța în criză? Didier Deschamps s-ar fi certat cu trei jucători importanți
Potrivit L'Equipe, jucătorii se plâng de alegerile tehnice făcute de Deschamps, de lipsa variațiilor tactice în timpul antrenamentelor și de intensitatea discutabilă a acestor sesiuni. Aceste probleme au fost accentuate și de conflictele apărute în Germania, ceea ce a dus la o atmosferă tensionată în vestiarul echipei naționale a Franței.
Deschamps, care este la conducerea echipei din 2012, a avut până acum un parcurs de succes, inclusiv câștigarea Campionatului Mondial în 2018. Cu toate acestea, nemulțumirile jucătorilor ar putea afecta parcursul la Euro 2024.
Cotidianul L'Equipe a publicat dezvăluiri din cantonamentul echipei naționale a Franței din Paderborn, scoțând la lumină problemele interne din tabăra vicecampioanei mondiale. Conform articolului, selecționerul Didier Deschamps pare să fi pierdut din calitatea sa de lider, ceea ce a generat preocupări serioase printre jucători.
”Selecționerul și-a cam pierdut calitatea de «eadership, iar jucătorii sunt tot mai preocupați. Ei nu au apreciat atitudinea acestuia, unele alegeri tehnice. S-au plâns, de asemenea, de ședințele de antrenament, desfășurate fără variații tactice și cu o intensitate mai mult decât discutabilă”, scrie cotidianul francez.
Golgheterul Giroud, în vizor
Conform dezvăluirilor din L'Equipe, tensiunile dintre Didier Deschamps și Olivier Giroud par să fi atins un punct critic. Deschamps consideră că Giroud, în vârstă de 37 de ani, nu mai poate face față nivelului necesar pentru Euro 2024, lucru care l-a nemulțumit profund pe golgheterul all-time al Franței.
Nemulțumirea lui Giroud provine din faptul că a jucat doar 44 de minute și că a fost introdus în minutul 90 în meciul împotriva Austriei, în locul lui Kylian Mbappe, care suferise o accidentare la nas.
Se pare că Deschamps i-a reproșat lui Giroud într-o conversație privată lipsa de angajament față de echipă, ceea ce a subminat încrederea selecționerului în abilitățile atacantului, atât pe teren, cât și în afara acestuia.
Griezmann, umilit?
Și relația cu Antoine Griezmann, vicecăpitanul echipei, pare să fie deosebit de problematică. Griezmann nu a mai fost titular în ultimul meci al grupei cu Polonia (1-1) și a fost introdus abia în minutul 90+1, în locul lui Fofana, ceea ce a fost considerat un gest ciudat și umilitor pentru un jucător de talia sa. Aceasta a fost prima dată în ultimii 10 ani când Griezmann nu a fost inclus în formula de start la un Euro sau un Mondial.
Eduardo Camavinga este un alt jucător cu care Deschamps ar fi intrat în polemică. După meciul cu Polonia, Deschamps l-a mustrat pe Camavinga pentru că a alunecat cu mingea de mai multe ori în timpul meciului din cauza alegerii defectuoase a crampoanelor, ceea ce a generat tensiuni suplimentare în vestiar.