Fundaşul Antonio Rudiger, absent de la antrenamentul Germaniei
Rudiger s-a pregătit separat, în sală, în timp ce restul internaționalilor germani s-au antrenat sub comanda selecționerului Julian Nagelsmann.
Absența lui Rudiger era aşteptată la primul antrenament al Mannschaft în vederea partidei din optimile de finală împotriva Danemarcei, dar nu se ştie deocamdată dacă fundaşul va evolua sau nu în întâlnirea de la Dortmund.
Planul serviciului medical al Federației germane de fotbal (DBF) este să se asigure că jucătorul lui Real Madrid, titular indiscutabil, poate reveni la antrenamente cel târziu joi, astfel că următoarele două zile vor fi decisive.
Dacă Rudiger va fi indisponibil, Nagelsmann va trebui să restructureze complet defensiva sa, deoarece Jonathan Tah, celălalt fundaş central titular, va lipsi la meciul cu Danemarca din cauza cumulului de cartonaşe galbene.
Ceilalți fundaşi centrali aflați la dispoziția selecționerului german sunt Niko Schlotterbeck, Waldemar Anton şi Robin Koch. Emre Can - care joacă în mod normal în centrul terenului - a evoluat uneori şi ca fundaş central în cariera sa.