George Pușcaș, cu gândul la EURO 2024: "Sper să ajut echipa să câștige"
Marcatorul primului gol în partida cu Israel, George Pușcaș, și-a ales adversarele la EURO. De altfel, acesta speră să prindă lotul pentru turneul final și vrea să înscrie cât mai multe goluri pentru a-și ajuta țara.
"Sper să marchez, indiferent cât"
„Sper să marchez, indiferent cât, pentru mine e o mândrie să dau gol, să ajut echipa să câștige, să facem meciuri bune, cred că asta este tot ceea ce contează.
Cu siguranță (n.r. - colorăm Germania în galben), cum am colorat și Italia la U21, cred că se va muta România în Germania, vara viitoare, cu siguranță va fi ceva de excepție.
E foarte greu să aleg (n.r. - o echipă din urne), ești la European și orice echipă cu care vei juca la European, nu va fi ușor.
Merge (n.r. - Anglia), da, am și jucat acolo (n.r. - râde). E o echipă bună (n.r. - Slovacia). Și în urna a treia sunt echipe bune.
Va fi un meci super (n.r. - dacă am juca iar cu Elveția), super greu, să mai jucăm o dată cu elvețienii, vor fi și ei mult mai nervoși, mai supărați pe noi pentru tot ceea ce s-a petrecut în grupa asta. Am fost mai buni, am fost mai compacți și am arătat mai multă unitate, așa, decât ei”, a spus George Puşcaş, pentru as.ro.
”Tricolorii” vor face parte din urna a doua valorică la tragerea la sorți, care va avea loc sâmbătă, 2 decembrie, la Nyon.
Iată cum arată componența celor patru urne:
Urna 1: Germania (țara gazdă), Portugalia, Franța, Spania, Belgia, Anglia;
Urna 2: Ungaria, Turcia, Danemarca, Albania, ROMÂNIA, Austria;
Urna 3: Scoția, Slovenia, Slovacia, Cehia, Olanda, Croația;
Urna 4: Serbia, Italia, Elveția și cele 3 câștigătoare ale barajelor.