Gheorghe Hagi a refuzat postul de selecționer al echipei naționale a României
”Dragi suporteri români, în urma discuțiilor din ultima perioadă, cu privire la dorința Federației Române de Fotbal de a fi noul selecționer al României, doresc să precizez următoarele: Am analizat în ultimele zile această posibilitate, pentru că, pe de o parte, trebuiau îndeplinite anumite condiții ale FRF, iar pe de altă parte există proiectul pe care l-am început la Farul Constanța în urmă cu trei ani, unde îmi doresc să construim un club puternic.
Din acest motiv am decis că nu pot accepta, în acest moment, propunerea Federației Române de Fotbal de a fi selecționerul echipei naționale”, se menționează în comunicatul publicat pe site-ul oficial al clubului Farul.
”A fost cu siguranță una din cele mai dificile decizii pe care le-am luat în întreaga carieră, pentru că naționala României reprezintă visul oricărui tehnician român. Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în aceste zile. Hai, România! Cu respect, Gheorghe Hagi”, se mai menționează în comunicat.
Antrenorul formației Farul Constanța, Gheorghe Hagi, a fost desemnat, la 24 iulie, prima opțiune pentru postul de selecționer al echipei naționale a României de către Comisia Tehnică a Federației Române de Fotbal. De la acel moment, conducerea FRF a discutat cu Gheorghe Hagi condițiile preluării conducerii tehnice a primei reprezentative.
Federația Română de Fotbal a anunțase la 22 iulie, pe site-ul oficial, încheierea colaborării cu selecționerul Edward Iordănescu, după ce prelungirea contractului scadent la finalul acestei luni nu a mai fost posibilă, cele două părți nereuşind să ajungă la o înțelegere.
În mandatul lui Edward Iordănescu, echipa națională a înregistrat, în 28 de partide, 10 victorii, 10 rezultate de egalitate şi 8 înfrângeri.
După o campanie în Liga Națiunilor, în 2022, care a reprezentat o etapă de pregătire a preliminariilor pentru EURO 2024, FRF a decis continuarea colaborării cu Iordănescu, iar în campania de calificare pentru turneul final din Germania echipa națională a încheiat pe primul loc, neînvinsă, şi cu doar 5 goluri primite în cele 10 partide.
La turneul final al EURO 2024, sub conducerea lui Edward Iordănescu, România a câştigat grupa, depăşind Belgia, Slovacia şi Ucraina. În primul meci al turneului final, tricolorii au reuşit cea mai categorică victorie din istoria participărilor la turneele finale, mondiale şi europene, învingând Ucraina cu scorul de 3-0.