Italia 1968: Catenaccio și o calificare nemaiîntâlnită în finală

După o eliminare rușinoasă de la Cupa Mondială din Anglia, din 1966, unde au pierdut ultimul meci din grupă în fața Coreei de Nord (0-1), jucătorii italieni au trebuit să îndure un bombardament cu roșii la întoarcerea în țară.

Revanșa avea să vină doi ani mai târziu la competiția redenumită Campionatul European de Fotbal.

Nu doar numele a fost schimbat, ci și formatul: au existat opt grupe preliminare, câștigătoarele calificându-se în sferturile de finală care urmau să se dispute pe sistemul tur-retur.

Preliminariile au marcat două momente notabile: meciul dintre Scoția și Anglia de pe Hampden Park, ultima întâlnire competițională dintre cele două echipe înainte de EURO '96, a atras ceea ce rămâne un record de spectatori la EURO: 130,711.

Iar la primul meci din grupe din istoria EURO, disputat pe 7 septembrie 1966 între Olanda și Ungaria a fost consemnat debutul lui Johan Cruyff, cel care avea să devină ulterior una dintre legendele fotbalului.

Anglia, Italia (naționala României a făcut parte din grupa Italiei, alături de Elveția și Cipru, terminând pe locul 2 cu 6 puncte - 3 victorii și 3 înfrângeri), URSS și Iugoslavia - au fost cele patru echipe care au avansat din sferturi la mini-turneul final găzduit pe pământ italian. 

Catenaccio, catenaccio, catenaccio

După rușinea pățită la Mondial, Federația Italiană de Fotbal a încredințat conducerea naționalei unui duo format din legendarul antrenor al lui Inter Milano, Helenio Herrera, și Ferruccio Valcareggi, asistentul lui Edmondo Fabbri din 1966, care în scurt timp a devenit singurul responsabil de destinele Squadrei Azzurra. 

Valcareggi nu era un tehnician recunoscut pentru că câștigă meciuri, ci mai degrabă pentru că nu le pierde. El a adoptat fără ezitare stilul închis preferat de Herrera la Inter, celebrul catenaccio care a intrat de atunci în vocabularul fotbalistic.

Abordarea să nu primim gol și să vedem apoi dacă putem marca unul a dus la un duel extrem de închis în semifinala cu URSS, disputată la Napoli. După 120 de minute scorul era 0-0 și pentru că loviturile de departajare aveau să fie introduse abia peste doi ani, echipa calificată în finală avea să fie decisă într-un mod rămas unic în istoria Euro: s-a dat cu banul.

Momentul nu s-a petrecut pe stadion, ci în vestiarul arbitrilor, astfel că pentru câteva minute cei 68 de mii de spectatori de pe stadionul denumit atunci San Paolo (astăzi Diego Armando Maradona) au așteptat cu sufletul la gură, pentru a erupe în urale în momentul în care căpitanul Giacinto Facchetti a ieșit din tunelul dinspre vestiare și a ridicat pumnul în aer. 

"Am mers împreună cu căpitanul rus. Am coborât împreună la vestiare, însoțiți de doi administratori de la cele două echipe. Arbitrul a scos o monedă veche, iar eu am spus pajură. A fost decizia corectă și Italia s-a calificat în finală. Am urcat în fugă, deoarece stadionul era încă plin și aproximativ 70.000 de fani așteptau să afle rezultatul. M-au văzut celebrând și au realizat că pot sărbători o victorie italiană", a declarat Giacinto Facchetti după acea semifinală.

Finala se rejoacă

O afacere la fel de încâlcită s-a consemnat câteve zile mai târziu (8 iunie 1968) pe Stadio Olimpico din Roma.     

Džajić a deschis scorul pentru Iugoslavia în minutul 39 (în semifinale iugoslavii trecuseră cu 1-0 de Anglia), dar Italia a egalat cu zece minute înainte de final grație unei lovituri libere executate de Domneghini care a străpuns zidul adversarilor. 

Rezultatul de egalitate consemnat la final a făcut ca finala să aibă nevoie de o rejucare, singura dată în istoria Euro sau a Cupei Mondiale, când s-a întâmplat așa ceva.

Valcareggi a schimbat jumătate din echipă față de primul meci. Mazzola, absent cu două zile mai devreme din cauza unei accidentări, a jucat un rol decisiv între linii, în timp ce legendarul Gigi Riva, încă golgheter all-time al Squadrei Azzurra, care fusese accidentat pentru o lungă perioadă, a fost titularizat și a reușit golul de deschidere.

Italia a consfințit victoria cu o bijuterie de gol reușită de Anastasi (31), care a ridicat ușor o minge recepționată la marginea careului advers, înainte de a relua imparabil din voleu.

Squadra Azzurra a câștigat astfel primul său titlu european, unul care în multe privințe este asemănător cu cel câștigat decenii mai târziu, la Euro 2020. Dar despre acest triumf vom vorbi într-unul din episoadele viitoare ale retrospectivei noastre europene.