Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Kylian Mbappe va fi rezervă la meciul cu Olanda, susține presa internațională

Agerpres
Kylian Mbappe va purta o mască
Kylian Mbappe va purta o mascăProfimedia
Kylian Mbappe, căpitanul selecționatei Franței, va începe pe banca de rezerve meciul împotriva Olandei, programat vineri seară la Leipzig, în cadrul Grupei D a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, după ce a suferit o fractură nazală în partida anterioară, informează mass-media franceză.

Superstarul francez a fost lovit la nas de un adversar în timpul primului meci al Franței la EURO 2024, câştigat cu 1-0 în fața Austriei, dar a participat la ultima şedință de pregătire dinaintea jocului cu batavii purtând pe față o mască de protecție.

Selecționerul Didier Deschamps a indicat joi, într-o conferință de presă, că leziunea superstarului francez evoluează "într-o direcție bună'", iar stafful echipei va face totul posibil pentru ca el "să fie disponibil" pentru întâlnirea de vineri cu olandezii, însă L'Equipe şi alte publicații din Hexagon anunță că decarul naționalei Franței va fi nevoit să mai aştepte până la revenirea sa în unsprezecele de start.

Dacă Mbappe va lipsi aproape sigur din echipa cu care Deschamps va începe meciul de vineri seară, îşi va face în schimb revenirea printre titulari mijlocaşul Aurelien Tchouameni, care nu a mai jucat din 8 mai, după o accidentare la piciorul stâng care l-a împiedicat să dispute finala Ligii Campionilor cu Real Madrid.

Echipa probabilă a Franței pentru meciul cu Olanda

Maignan - Kounde, Upamecano, Saliba, T. Hernandez - O. Dembele, Kante, Tchouameni, Rabiot - M. Thuram, Griezmann.