Mama lui Harry Maguire sare în apărarea fiului ei: ”Nu doresc nimănui un astfel de abuz!”
Anglia s-a impus cu 3-1 pe terenul Scoției. La finalul jocului, în spațiul media au început din nou să apară comentarii răutăcioase la adresa lui Harry Maguire, fanii ironizându-l necontenit pentru greșelile comise din apărare comise de stoperul legitimat la Manchester United.
Mama lui Maguire: ”Nu doresc nimănui un astfel de abuz!”
După cel mai recent episod în care Maguire a fost implicat în urmă cu două zile, mama celebrului fotbalist a reacționat în spațiul public și a vrut să transmită un mesaj pentru cei care
"Ca mamă, văzând nivelul de comentarii negative și abuzive pe care îl primește de la unii fani, experții și mass-media reprezintă o rușine și este total inacceptabil pentru orice categorie socială, dar mai ales pentru cineva care muncește din greu pentru club și țară. Am fost acolo în tribune, ca de obicei, nu este acceptabil ceea ce a fost creat pentru nimic”.
”Nu mi-ar plăcea să văd alți părinți sau jucători trecând prin asta în viitor”
”Înțeleg că în lumea fotbalului există suișuri și coborâșuri, pozitive și negative, dar ceea ce primește Harry a depășit cu mult fotbalul.
Pentru mine, să-l văd trecând prin ceea ce trece el nu este ok. Nu mi-ar plăcea să văd alți părinți sau jucători trecând prin asta în viitor, mai ales băieții și fetele tinere care intră în această lume.
Harry are o inimă uriașă și este bine că este puternic din punct de vedere mental și poate face față, deoarece alții s-ar putea să nu fie în stare.
Nu doresc nimănui un astfel de abuz”, a fost reacția mamei lui Harry Maguire, potrivit jurnalistului Fabrizio Romano.
”Pot face față criticilor”
La scurt timp după meciurile naționalei Angliei împotriva Ucrainei și Scoției, Maguire a acordat un interviu pentru publicația britanică Express, în care a oferit un răspuns scurt și concis la întrebarea legată de ”hate-ul” pe care îl primește din partea fanilor.
”Pot face față crticilor. Primele patru săptămâni au fost grele pentru că a fost un meci pe săptămână și antrenorul nu a contat pe mine, dar avem multe meciuri care urmează acum. Sunt convins că voi juca în multe meciuri”, a fost răspunsul lui Harry Maguire.