Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Mario Götze crede în revenirea Germaniei: ”Este important să o luăm pas cu pas"

Reuters
Mario Götze a revenit la naționala Germaniei după o absență de cinci ani
Mario Götze a revenit la naționala Germaniei după o absență de cinci aniProfimedia
Germania trebuie să avanseze pas cu pas în încercarea de a se reface după o Cupă Mondială dezamăgitoare anul trecut și să nu permită ca atenția să îi fie distrasă în timp ce se pregătește să găzduiască Euro 2024, a declarat joi mijlocașul Mario Götze.

Nemții au fost eliminați de la Cupa Mondială din Qatar în faza grupelor pentru a doua oară consecutiv și sunt disperați să reconstruiască o echipă care să își poată entuziasma fanii de acasă la Campionatul European de anul viitor.

"Avem Euro chiar în fața ochilor noștri, dar este important să o luăm pas cu pas", a declarat Götze la o conferință de presă înainte de amicalul de sâmbătă împotriva naționalei din Peru care se va juca la Mainz.

De asemenea, Germania va juca un amical de lux împotriva Belgiei pe 28 martie. 

"Ceea ce este important este să abordăm toate aceste probleme și fotbalul nostru, pas cu pas".

Selecționerul Germaniei, Hansi Flick, a convocat mai mulți nou-veniți pentru cele două meciuri, dar l-a păstrat și pe experimentatul jucător de 30 de ani, care a marcat golul victoriei în finala Cupei Mondiale din 2014.

Götze a revenit anul trecut pe plan internațional după o absență de cinci ani.

Sprijinul Germaniei pe teren propriu s-a diminuat în ultimii ani, cvadrupla campioană mondială având dificultăți în a umple stadioanele, fiind eliminată devreme la ultimele trei turnee.

Eliminarea dezamăgitoare din faza grupelor din Qatar a adăugat și mai multă presiune asupra echipei.

"Înveți din provocări și din momentele mai puțin bune. Nu întotdeauna va fi doar mai bine în fotbal. Așa că înveți și te dezvolți", a declarat Goetze.

Mijlocașul nu este străin de suișuri și coborâșuri în carieră. După ce a ridicat Cupa Mondială, el s-a luptat să își păstreze un loc de titular la Bayern Munchen, după plecarea sa surprinzătoare de la Borussia Dortmund în 2013.

O revenire la Dortmund în 2016 s-a dovedit a fi mai puțin reușită, înainte de a-și revigora cariera cu o perioadă de două sezoane la PSV Eindhoven în 2020. De anul trecut, mijlocașul a revenit în Bundesliga, la Eintracht Frankfurt.

"Sunt relaxat (n.r. - referitor la eliminarea Germaniei de la CM din Qatar). Acesta e un lucru bun la fotbal. Poți să treci rapid mai departe", a declarat Goetze.

"Perspectiva noastră se îndreaptă doar către viitor și încercăm să luăm ce e mai bun din toate experiențele noastre. Este ceea ce fac de câțiva ani și voi continua să fac".