Moldova este la o singură victorie distanță de prima participare la EURO din istorie
Este, totuși o misiune greu de îndeplinit pentru fotbaliștii moldoveni, pentru că meciul cu Cehia va avea loc în deplasare, iar cehii vor lupta din toate puterile pentru a-și conserva poziția a 2-a sau chiar pentru a cîștiga grupa, dacă Albania se încurcă cu Feroe.
Dacă va reuși această performanță, Republica Moldova va deveni cea mai slab cotată echipă care să se califice la EURO 2024, aflată pe locul 157 în ierarhia FIFA.
Selecționata antrenată de Serghei Cleșenco ar realiza și o performanță istorică pentru o națiune de numai 2 milioane de locuitori.
Moldova a luptat pentru șansa sa în meciul disputat pe teren propriu, împotriva Albaniei.
Balcanicii aveau nevoie de un singur punct pentru a-și asigura biletele pentru EURO, misiune pe care au și îndeplinit-o.
Albania a deschis scorul în minutul 25, prin Sokol Cikalleshi, din lovitură de pedeapsă, dar moldovenii au egalat pe finalul partidei prin reușita lui Vladyslav Baboglo.
Moldova putea să iasă din calculele calificării în cazul unei victorii a Cehiei în Polonia.
Rezultatul de la Varșovia a fost identic cu cel de la Chișinău, astfel că polonezii au pierdut șansa de a se califica direct din grupe, iar Cehia va avea nevoie de un rezultat pozitiv cu Moldova.
”Finala” pentru calificare în cadrul grupei E se va disputa luni, de la ora 21:45, pe stadionul "Andruv" din Olomuc.