Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

”Naționala Elveției trebuie să dea dovadă de modestie”, spune Xherdan Shaqiri

Agerpres
Xherdan Shaqiri
Xherdan ShaqiriProfimedia
Naționala Elveției trebuie să dea dovadă de modestie, a declarat vineri Xherdan Shaqiri, unul dintre cei mai importanți fotbalişti ai acestei echipe, care va întâlni Kosovo, sâmbătă, şi România, marți, în ultimele sale meciuri din Grupa I a preliminariilor EURO 2024.

Shaqiri nu a vrut să comenteze acuzațiile aduse de presă selecționerului Murat Yakin după evoluțiile neconvingătoare ale echipei din această campanie de calificare.

”Nu este prima dată când se scriu multe lucruri. Sunt profesionist, nu citesc ziarele în fiecare zi. În plus, încă putem termina grupa pe primul loc. Suntem în continuare Elveția cea mică şi aşa trebuie să rămânem. Nu suntem nici Germania, nici Brazilia. Deci, uneori, lucrurile pot să meargă mai puțin bine”, a declarat extrema în vârstă de 32 de ani.

În meciul cu Kosovo, de la Basel, Shaqiri, care are origini kosovare, va bifa selecția cu numărul 118, egalându-l pe Heinz Hermann, fotbalist de acum câteva decenii, în timp ce Granit Xhaka, căpitanul de acum al Elveției, are 119 apariții la prima reprezentativă.

Shaqiri ar fi putut atinge cota 118 în întâlnirea de miercuri cu Israel (1-1), însă a rămas pe banca de rezerve şi nu a mai fost introdus în joc, cum fusese stabilit inițial.

”Nu am fost mulțumit să nu joc. Altceva a fost prevăzut înainte de meci, dar nu s-a întâmplat aşa cum discutasem. Noi am vorbit despre asta cu selecționerul şi totul este în ordine acum. Într-un meci, tactica poate duce la schimbarea planurilor. Respect această decizie”, a spus fotbalistul.

Shaqiri este conştient că Elveția trebuie să joace mai bine: ”Trebuie să controlăm mai bine meciurile, repriza a doua cu Israelul n-a fost satisfăcătoare. Împotriva Kosovo, trebuie să facem un meci bun 90 de minute.”

În altă ordine de idei, presa elvețiană a anunțat că portarul Gregor Kobel, care urma să apere împotriva Kosovo, a devenit indisponibil din cauza durerilor musculare. Astfel, sâmbătă între buturile elvețiene va fi, ca de obicei, Yann Sommer.

Kobel a fost înlocuit în lotul Elveției de Anthony Racioppi.