Naționala Spaniei "transmite multă siguranță şi încredere", spune Iniesta
"Mie naționala îmi transmite întotdeauna multă siguranță şi încredere, dincolo de faptul că învinge sau pierde, Spania are întotdeauna echipe extraordinare, este o mare bucurie să trăiesc situația pe care o trăim ca suporteri, ca țară. Ca fotbalist, mi-ar plăcea să fiu acolo chiar dacă aş avea 80 de ani", a spus Iniesta, joi.
"Au multă varietate, extreme care destabilizează adversarii, fotbalişti care pot controla meciul ca Fabian, Rodri sau Olmo. Este o echipă extraordinară, cu multă varietate şi care transmite linişte (...)", a adăugat mijlocaşul.
Iniesta este 'încântat' de evoluțiile tânărului jucător Lamine Yamal, dar nu surprins, ținând cont de nivelul înalt arătat de fotbalistul Barcelonei în timpul sezonului.
"Datorită vârstei sale şi a faptului că nu este ceva normal în fotbal, în acest sens este surprinzător, dar sezonul pe care l-a avut la Barca este al cuiva care este diferit, iar cu ce aduce la acest turneu, trebuie să te bucuri de asta. Este cineva decisiv şi acele detalii pot schimba soarta meciului, suntem încântați astăzi de prestația sa", a spus Iniesta, campion mondial şi de două ori campion european cu La Roja.
Iniesta a evidențiat şi rolul pe care îl au Nico Williams şi al restului echipei.
"Vorbim despre Nico, despre Lamine, dar am putea vorbi despre toți, nu sunt doar 11, dar cei care vin de pe bancă au un nivel extraordinar, ceea ce ne transmit ei este un lucru foarte bun şi să sperăm că ziua de duminică se va încheia cu câştigarea titlului", a afirmat el.
Urmărește finala EURO 2024, Spania - Anglia, pe Flashscore, duminică, ora 22:00