Nu am făcut suficient pentru a ajunge în finală, regretă căpitanul Franței, Kylian Mbappe
"Au jucat mai bine decât noi, au meritat să meargă în finală, iar noi mergem acasă", a declarat starul Les Blues după încheierea jocului.
"Nu am făcut destul pentru a ajunge în finală', a regretat Mbappe, considerând că nu a făcut "un EURO bun".
"Am avut ambiția să fiu campion european, am avut ambiția să fac un EURO bun. Nu am făcut nici una, nici alta. Este o dezamăgire", a adăugat el.
Mbappe a regretat în mod special ocazia ratată în minutul 86 al partidei cu Spania, când putea restabili egalitatea pe tabela de marcaj.
"Bradley (Barcola) a făcut o treabă grozavă. El mi-a pasat, eu l-am fixat pe fundaş şi am intrat bine. După aceea, cred că trebuia să marchez. Cel puțin, să trag pe poartă... Aceasta este realitatea dură a fotbalului. E 2-1 (pentru Spania) şi mergi acasă", a explicat Mbappe.
Căpitanul Les Bleus a evoluat în meciul cu Spania fără masca pe care a purtat-o în precedentele trei partide, pentru a-şi proteja nasul rupt în primul joc de la EURO, împotriva Austriei. 'M-am săturat. Nu puteam să văd bine cu ea. Am vorbit cu doctorul ca să văd dacă pot să joc fără ea. Mi-a spus să iau decizia ca un bărbat. Şi gata, am jucat fără ea şi nu regret', a spus decarul francez.
"Am trebuie să ne întoarcem acasă, să mergem în vacanță. O să mă odihnesc bine. Cred că am nevoie, pentru a putea să revin proaspăt când voi începe pregătirile" cu Real Madrid, noul său club, a conchis Kylian Mbappe.
La ediția precedentă a EURO, desfăşurată în 2021, Franța a fost eliminată în optimile de finală de naționala Elveției, la loviturile de departajare, Mbappe fiind cel care a ratat penalty-ul decisiv, pe Arena Națională din Bucureşti.