Patru jucători au lipsit de la antrenamentul oficial al ”tricolorilor” din cauza problemelor medicale
Pentru selecționerul Edward Iordănescu această perioadă de dinainte de Euro nu este lipsită de emoții. Cu doar o zi înainte de termenul limită pentru anunțarea loturilor finale pentru turneul final din Germania, patru ”tricolori” au lipsit de la antrenamentul oficial de dinaintea meciului amical cu Liechtenstein.
Este vorba despre Denis Alibec, Adrian Rus, Răzvan Marin și Andrei Burcă, toți accidentați.
Este de așteptat ca ei să nu fie implicați deloc în meciul de pregătire, dar, cel mai probabil, nu vor lipsi de pe lista finală a selecționerului.
În cazul în care echipa medicală va stabili că recuperea vreunui dintre ei nu va fi posibilă în timp util, Iordănescu are în vedere patru rezerve care pot fi convocate în orice moment.
Este vorba despre Alexandru Chipciu (Universitatea Cluj), Alexandru Crețu (Universitatea Craiova), Andrei Artean (Apollon Limasson) și Louis Munteanu (Fiorentina), conform gsp.ro.
”Nu ar fi corect să vorbesc despre jucători de rezervă, atât timp cât sperăm să-i recuperăm pe toți.
”Dar am avut de la început o listă în sensul ăsta, am încercat să fim acoperiți.
”Am vrut să știm situația unor jucători. Aveți răbdare până mâine seara, după joc vom trage linia finală și vom ști pe ce jucători ne vom baza”, a afirmat selecționerul la conferința de presă dinaintea meciului cu Liechtenstein.