Atitudinea
Suporterii români nu au prea fost răsfățați în ultima vreme cu mari performanțe ale naționalei de fotbal. Mulți au pus calificarea la Euro pe seama unei grupe facile, cu două țări, Belarus și Israel, care nu și-au putut juca meciurile de acasă pe teren propriu, iar rezultatele lamentabile cu Bulgaria și Liechtenstein (un dublu 0-0) din amicale, nu au dat mari speranțe că am putea obține vreun rezultat în Germania.
Însă, ce am putut vedea în primele două meciuri de la Euro ne-a luat pe toți prin surprindere. Jucători care alergau să rupă pământul, fără să cadă obosiți din minutul 50, coechipieri care alergau să-și ridice colegul căzut pe gazon sau urlete de bucurie pentru orice minge respinsă din propriul careu.
Atitudinea este cel mai mare atuu al României la acest turneu. Ne-am așteptat la prestații submediocre și la o echipă dezbinată, un fel de oglindă a societății românești, dar ne-am trezit în față cu un grup unit, dornic să arate că etichetele care i s-au pus sunt nedrepte.
Am renunțat la autobuz și ne-am bucurat de fotbal
Înainte de Euro circula o glumă pe internet în care șoferul autocarului României era rugat ”să o lase pe avarii, că nu stăm prea mult”. După meciul cu Ucraina gluma s-a schimbat: ”Pune-l la umbră, că mai stăm”.
Unul din marii pași înainte făcuți de România la acest turneu final a fost că a renunțat la stilul fricos și bătrânicios, care presupunea 90 de minute de non-fotbal combinat cu rugăciuni asidue ca să nu luăm gol și după aia dacă om reuși să dăm și noi unul, e perfect.
Probabil că puțini s-au așteptat să marcăm trei goluri în poarta Ucrainei și cine i-ar fi blamat pe ”tricolori” dacă în fața Belgiei, a treia echipă din clasamentul FIFA, ne-am fi baricadat în încercarea de a scoate măcar un 0-0.
Dar nu am făcut-o. Poate că s-ar fi întâmplat dacă nu am fi luat gol în minutul doi, dar simplul fapt că România a atacat după posibilitățile ei și și-a creat ocazii (ce ne-ai făcut tu, Man!?) a strâns și mai mult legătura cu suporterii, mulți dintre ei spunând că dacă se întâmplă ca România să piardă, măcar să o facă jucând fotbal. Și așa a făcut!
Cu Slovacia avem varianta remizei pentru a ne califica în optimi. Dar să joci la egal, ar putea să coste scump la final. Să sperăm doar că indiferent de strategia pe care o vor alege, ”tricolorii” ne vor oferi o nouă rație de bucurie a fotbalului.
Al 12-lea jucător
Știți clișeul cu al 12-lea jucător. În multe meciuri de la București erau suficiente două pase greșite și un șut trimis în peluză ca publicul să se întoarcă împotriva jucătorilor și să huiduie.
Dar fanii au înțeles că în Germania s-a schimbat ceva: atitudinea de care vorbeam mai sus. Și atunci și ei și-au schimbat atitudinea. Au venit probabil la meciul cu Ucraina nu foarte convinși că am putea scoate ceva și au plecat într-o stare de euforie.
S-a scandat, s-a urlat, s-a cântat imnul, nu o dată, ci de două ori (a doua oară prin minutul 80), s-a împărtășit bucuria cu jucătorii la final de meci.
La meciul cu Belgia doar rezultatul a fost altul, bucuria suporterilor a fost la fel. Dacă e doar o chestiune de moment, doar meciul cu Slovacia ne-o va putea spune. Dacă o eventuală ratare a calificării va da din nou drumul la vitriol, nu am făcut nimic. Dacă fanii vor vedea o scânteie care ar putea aprinde un foc mai mare, atunci poate că prezențele la turneele finale vor veni mai des.
Să nu uităm că dintr-un fotbal intern mic, așa cum a ajuns cel din România, căpușat de atâtea și atâtea probleme, nu prea are cum să iasă o nouă ”generație de aur”. Dar una ”de suflet”, așa cum a numit-o Edi Iordănescu, poate fi la câteva bătăi de inimă distanță. Totul e ca fanii să creadă și să nu întoarcă spatele la greu.
Primul jucător - Florin Niță
Prestațiile lui Florin Niță de la Euro au readus la suprafață un interviu realizat de Gazeta Sporturilor în urmă cu câțiva ani, în care portarul a făcut câteva destăinuiri despre copilăria grea pe care a avut-o.
De la dispariția tatălui, la boala mamei, la munca în fabrica de cozonaci. De la greutățile care au venit la pachet cu sărăcia, la vecina Pansela care l-a luat de mână și l-a dus pe terenul de fotbal, spunându-i că dacă se ține de treabă o să-i fie bine cu fotbalul.
Iar Niță i-a fost loial fotbalului și a fost loial echipelor cu care a semnat (are doar cinci în CV în 13 sezoane). Iar acum fotbalul l-a răsplătit și făcând asta, ne-a oferit și nouă șansa de a visa.
Florin Niță a dat siguranță în primul meci cu Ucraina și fără el în poartă probabil diferența în cel cu Belgia ar fi fost mult mai mare.
Pe umerii lui va fi o presiune uriașă în decisivul cu Slovacia, dar se spune că toate experiențele din viață se întâmplă cu un scop, ca să te ducă pe un drum.
Pentru Niță, acea cărare care a început să se formeze în fabrica de cozonaci, a dus în cele din urmă pe marile arene de la Euro. Cât de lung va fi acest drum, va depinde în bună parte și de aluatul din care e făcut portarul titular al naționalei. Cert este că a contribuit din plin la noua față a României!