Preview Euro: România se bazează pe apărare pentru a spera la o calificare din grupă
Românii au defilat surprinzător de ușor în preliminarii și nu au pierdut nici măcar o dată în 10 meciuri. De fapt, România nu prea pierde deloc. În martie, a pierdut cu 3-2 în fața unei energice Columbii, dar înainte de asta a avut o serie de 12 meciuri fără înfrângere.
Deși este interesant din punct de vedere statistic, calitatea adversarilor, cu câteva excepții, nu s-a potrivit cu forța grupei românilor de la Euro. Grupa I de calificare, cu o Elveție în ușoară retragere, Israel și Belarus cu probleme și outsiderii Kosovo și Andorra, a fost una dintre cele mai slabe din istorie, alături de grupele G și H.
Competiția de la turneul final, Belgia, Ucraina și Slovacia, va reprezenta, însă, o provocare mai mare pentru români. Dar perspectiva unei eventuale calificări nu este utopică. Apărarea funcționează relativ bine, iar echipa are mai multe extreme, cu un conducător de joc foarte bun, Stanciu.
Problema, însă, ține de marcarea golurilor. În amicalele dinaintea turneului cu Bulgaria și Liechtenstein, prestația ofensivă a fost submediocră, ambele partide terminându-se cu un scor alb.
Dacă vor avea ocazia să se retragă în carapacea lor, o vor face și va fi foarte greu să li se spargă blocul defensiv. Așadar, nivelul nu este uluitor de ridicat, dar în același timp nici nu coboară de obicei sub unul suportabil, iar cu o finalizare mai eficientă, românii pot învinge pe oricine.
Drumul spre finală
Deși românii sunt deseori repartizați în grupe destul de dificile la turneele finale, norocul i-a favorizat în preliminarii. Două dintre adversare, Belarus și Israel, au jucat 10 meciuri în deplasare din cauza situațiilor politice. Elveția era marea favorită din grupă și, deși deborda de încredere, a trebuit să se încline în fața românilor în cele din urmă.
După victoriile inaugurale cu Andorra și Belarus, pe terenul din Kosovo a venit o remiză fără goluri. Dar, având în vedere numărul de remize ale Kosovo, practic nu a fost o înfrângere, cât o chestiune așteptată. Mai mult, Kosovo a dominat meciul, iar românii nu au reușit să adune decât câteva șuturi periculoase de la distanță. Eroul meciului a fost, nu pentru ultima oară, portarul Horațiu Moldovan.
Moldovan a avut o prestație importantă și în meciul următor, contra elvețienilor. Acolo, în ciuda celor două goluri primite, și-a ținut echipa în joc în câteva rânduri, dându-i ocazia lui Valentin Mihăilă să egaleze cu două goluri pe final, după desprinderi pe banda stângă. Trebuie spus că modul elvețian de a se apăra la 2-0 a părut cam naiv.
Totuși, chiar în finalul timpului regulamentar, elvețienii ar fi putut câștiga, când Bislimi a rămas complet descoperit la bara a doua și a lovit transversala. Remiza ulterioară cu Israelul nu i-a ajutat și nici nu i-a afectat pe români.
Poate că punctul de cotitură a fost victoria de acasă cu Kosovo, unde oaspeții au fost din nou echipa mai bună până la eliminarea stupidă a lui Muriqi. Dar românii, din nou cu mult ajutor din partea unei apărări eficiente, chiar dacă nu tocmai exacte din punct de vedere pozițional, au reușit să întoarcă meciul de partea lor.
Cu toate acestea, echipa a fost criticată pe bună dreptate de mulți foști jucători, cum ar fi Gheorghe Popescu, pentru că a fost prea pasivă în timpul calificării. Am putea adăuga că românii ar putea mulțumi mai mult calității slabe a adversarilor și faptului că Israelul și-a disputat meciurile de acasă în Ungaria vecină decât propriei capacități.
În ciuda unei simple remize în Belarus, românii se aflau pe o poziție bună cu două etape înainte de final, dar nu atât de confortabilă pe cât sperau. Ca și elvețienii, aveau 16 puncte, iar israelienii 12, dar românii aveau meciuri "în deplasare" cu Israelul și acasă cu elvețienii, în timp ce ultimul meci al Israelului a fost cu Andorra. Israelul a trecut în avantaj în minutul 2 al meciului, după o lovitură de cap a lui Eran Zahavi, dar cheia a fost o egalare rapidă cu o lovitură de cap a lui Pușcaș.
Aici, pentru prima dată, eforturile românilor de a trage de la distanță au dat în cele din urmă roade, atacantul român trimițând o minge respinsă în plasa pe jumătate goală. În ciuda unei alte prestații mai puțin convingătoare, românii au reușit în cele din urmă să întoarcă rezultatul datorită lui Hagi, iar ultimul meci cu Elveția a fost o simplă formalitate pentru ambele echipe.
Antrenor - Edward Iordănescu
Ianis Hagi nu este singurul fiu de legendă din lotul României. Anghel Iordănescu, tatăl lui Edward, a fost prezent ca antrenor la unele dintre cele mai importante momente din istoria fotbalului românesc.
Prin urmare, fiul său a egalat, cel puțin parțial, realizările tatălui său, dar munca sa de antrenor nu se numără printre cele mai bune în rândul antrenorilor prezenți la turneu. Cu toate acestea, pe măsură ce a progresat, s-ar putea să se fi scuturat în cele din urmă de eticheta de fiu al unui antrenor celebru.
Antrenorul în vârstă de numai 45 de ani și-a câștigat o reputație decentă pe scena fotbalului de club în timp ce a condus Gaz Metan Mediaș. După un stagiu la Cluj, cu care a câștigat titlul în primul său sezon, a încercat pentru scurt timp să conducă cel mai mare club din țară, FCSB.
S-a întâmplat însă la Kocourkov, în România, ca la două luni după istoricul 6-0 în fața celei mai mari rivale, Dinamo București, excentricul patron Gigi Becali să se certe cu antrenorul și să-l demită. Cu o lună înainte, în timpul pandemiei Covid-19, Becali criticase dur toți jucătorii și personalul care fuseseră vaccinați împotriva virusului și îi amenințase cu concedierea.
La Euro, Iordănescu se va baza foarte mult pe un concept de echipă completat de calitățile căpitanului Nicolae Stanciu, dar reunirea numelor Iordănescu - Hagi este deosebit de interesantă. Mijlocașul ofensiv de la Alaves a avut probleme după o accidentare îndelungată, iar performanțele sale rămân mult sub așteptări, dar selecționerul a vorbit mereu de el cu apreciere. Poate tocmai datorită revenirii sale după accidentare, tânărul Hagi este mai mult decât un fotbalist cheie pentru el, este un exemplu de atitudine combativă corectă.
În ceea ce privește ambițiile selecționerului înaintea Euro, acesta păstrează un optimism moderat. Într-un interviu acordat revistei World Soccer, el a menționat nivelul în continuă scădere al campionatului românesc și lipsa jucătorilor români în primele cinci ligi. Deși unii români joacă în Italia, aceștia sunt aproape exclusiv jucători din Serie B. Astfel, obiectivul principal al lui Edward Iordănescu este mai degrabă acela de a câștiga un meci de care fanii români nu s-au mai bucurat de 24 de ani.
Forța motrice a echipei - Nicolae Stanciu
Conducătorul de joc de la Sparta și Slavia s-a transferat anul trecut, pentru a doua oară în carieră, în Arabia Saudită. Dar rămâne același Stanciu care i-a bucurat pe fanii naționalei cu o serie de pase pline de imaginație. Poate doar că viteza lui se estompează mai repede decât ar fi normal din cauza timpului petrecut în destinații exotice, dar căpitanul român nu a fost niciodată un mare sprinter.
Să joci pe postul de număr 10 în actuala selecționată a României nu este deloc puțin lucru, deoarece echipa se bazează pe tine la mijlocul terenului. Împotriva Ucrainei și Belgiei, însă, Stanciu va avea, probabil, o poziție ceva mai lejeră.
După ce va câștiga mingea, el va acționa ca un conductor al contraatacurilor rapide, iar viteza sa mai mică nu va fi un impediment, deoarece poziția sa la finalizarea acestor contraatacuri este undeva la marginea careului. În timp ce tehnica de șut a lui Stanciu este de un nivel decent, el are tendința de a trage mingea prea sus uneori, mai ales atunci când un jucător din apărare reușește să pună presiune pe el.
Aceasta ar putea fi și ultima șansă pentru Stanciu de a-i convinge pe fanii români că nu și-a irosit complet talentul. Când a reprezentat România la Euro din Franța, în urmă cu opt ani, a apărut în previziunile noastre ca un jucător "în pragul gloriei". În jurul tânărului de atunci, în vârstă de 23 de ani, se învârteau, de exemplu, AC Milan sau Zenit Sankt Petersburg.
A ales Anderlecht, care nu s-a dovedit a fi alegerea potrivită (sau pur și simplu i-a scăpat ceva). Acum, la 31 de ani, succesul sau eșecul întregii echipe depinde de el. Nu este ușor să faci față unei astfel de presiuni, așa că să sperăm că "Nicușor" o poate gestiona.
În prag de glorie - Radu Drăgușin
Cei mai mulți dintre jucătorii români care au ajuns pe lista finală au vârste cuprinse între 25 și 31 de ani. Radu Drăgușin, originar din București, în vârstă de 22 de ani, este cel mai tânăr jucător din întreaga echipă, dar joacă la cea mai bună echipă, în mod clar, Tottenham Hotspur. Cel mai bun concurent ar putea fi portarul Moldovan, dar acesta nu a jucat încă pentru Atletico Madrid în acest an.
Drăgușin s-a transferat la Tottenham abia în luna ianuarie a acestui an de la Genoa și nu și-a câștigat încă un loc stabil în linia de start a lui Spurs, astfel că nici minutele tânărului fundaș nu sunt ideale, dar este un stoper cheie pentru România. Știm deja că selecționerul român Iordănescu pune un accent deosebit pe inima echipei, așa că profesionistul exemplar Drăgușin, care se mândrește și cu lucrul cu un analist video cu care colaborează pentru a îmbunătăți jocul pozițional, se potrivește perfect în conceptul său.
Tânărul român, înalt de 191 cm, este un apărător puternic, dur și competent din punct de vedere pozițional pentru vârsta sa. Totuși, uneori nu-și poate ierta unele intervenții defensive inutil de riscante. Cu toate acestea, la Genoa a lucrat semnificativ și la jocul său de construcție și se află pe locul trei în rândul apărătorilor în ceea ce privește pasele reușite în propria jumătate de teren.
În mod normal, această statistică nu înseamnă neapărat că un apărător este un playmaker de calitate, dar Drăgușin a fost, de asemenea, pe locul 11 în întregul campionat în ceea ce privește numărul de prezențe în secvențe variate de pase. Pur și simplu, el a jucat un rol important în construcția jocului echipei sale.
În afară de asta, sprijină foarte mult și ofensiva, încercând să ducă mingea progresiv înainte. Pe scurt, Drăgușin are potențialul de a fi un apărător universal de clasă mondială.
Dar, în același timp, cineva ar putea spune: "Au mai fost și alții ca el...". Pur și simplu, jucătorii români se blochează adesea la un moment dat în dezvoltarea lor, fie din cauza unei accidentări, fie din alte motive.
Acest lucru este valabil și pentru unii dintre actualii coechipieri ai lui Drăgușin la națională, fie că este vorba de Dennis Man, Florinel Coman sau, în mare măsură, de calul de bătaie al echipei, Nico Stanciu. Cu toții au avut aspirații la fel de mari la vârsta lui Drăgușin. Dar fundașul central de la Tottenham pare să aibă privirea ațintită pe drumul cel bun, ceea ce reprezintă de obicei cel mai important criteriu pentru succes.
Rolul său reprezentativ este diferit de cel cu care era obișnuit să joace la nivel de club. În timp ce la Genoa, stoperul de picior drept începea de obicei pe stânga (iar la Tottenham nu a început aproape deloc până acum), la echipa națională începe de pe dreapta. Cu toate acestea, din cauza stilului de joc complet diferit, este puțin probabil ca la Euro să își folosească mult calitățile în construcția jocului.
Echipa se va baza mai mult pe viteza sa, pe forța sa în aer și, de asemenea, pe calitățile sale incontestabile în stoparea atacurilor pe teren. Despre ambițiile echipei sale, a comentat chiar Drăgușin: "Obiectivul este să trecem de grupă. Doar dacă vom ieși din ea ne vom putea stabili alte obiective". Ei bine, nu se poate contesta acest lucru.
Formația probabilă și profilul tactic al echipei
Poate fi dur să începi un capitol despre tactica echipei spunând că românii nu se bucură de joc, dar din păcate este o trăsătură caracteristică a echipei lui Iordănescu. Activitatea defensivă a fost relativ fiabilă, românii se apără adesea cu inima, mai degrabă decât să aibă tipare defensive rafinate.
De regulă, România intră în meci cu o variantă a formației 4-3-3, oficial 4-2-3-1 sau 4-1-4-1. Practic, însă, este vorba întotdeauna de doi mijlocași centrali, Stanciu pe postul de mijlocaș ofensiv și un trident ofensiv cu două aripi și un atacant.
În amicalul cu Bulgaria, Iordănescu l-a încercat ca vârf pe vitezomanul Drăguș, folosit în general ca aripă - mutarea nu a funcționat, dar problema nu a fost atât jucătorul, cât incapacitatea mijlocului și a aripilor de a depăși poziționarea atentă a bulgarilor. Dacă îl oprești pe Stanciu, românii sunt practic fără dinți la mijlocul terenului, în timp ce, teoretic, Radu Drăgușin poate trimite pase progresive de calitate la mijlocul terenului.
În practică, pasele din propria jumătate de teren urmează o formulă 2-1-4-3 sau 3-4-3, cu unul dintre mijlocașii centrali retras între fundașii centrali. Dar combinația ar trebui să accelereze substanțial. În plus, fundașii laterali și fundașii de bandă sunt aparent sus, dar nu se grăbesc în atac.
Cu toate acestea, calitatea fazei de tranziție va fi mai importantă pentru români decât distribuția de la propria poartă. Jucând fără minge, românii se retrag apoi într-o formulă prestabilită, de exemplu 4-1-4-1-4-1/4-2-3-1 cu un mijloc condensat. În situațiile de desprindere, munca pe aripi va fi importantă.
O mutare populară este aceea de a duce mingea către extrema dreaptă, de obicei Dennis Man, care apoi caută o pasă la marginea careului către Stanciu, sau la prima bară către un playmaker sau o extremă stângă în urcare. Este destul de ușor de citit, dar foarte greu de apărat dacă este jucat bine. Dacă atacul rapid este încetinit, probabil că va urma lovitura de la mijlocul terenului menționată mai sus. Poate că românii își vor păstra eforturile de a construi jocul măcar până la poate meciul crucial cu Slovacia.
Eroul mai multor meciuri de calificare, Horațiu Moldovan, a făcut un pas important la Atletico Madrid după o toamnă reușită în tricoul Rapid București. Cu toate acestea, faptul că a fost doar un număr doi pentru Jan Oblak a făcut ca el să nu fi jucat încă într-un meci competitiv.
El a evoluat însă în toate meciurile din preliminarii, cu excepția primelor două, și a făcut-o foarte bine. Cel mai mare punct forte al său sunt reflexele excelente atunci când se finalizează din apropiere, dar poate avea probleme excepționale la blocarea șuturilor de la distanță.
Cu tot respectul pentru fundașul stânga al României, acest post este probabil cel mai mare punct slab al echipei. Nicușor Bancu a fost alegerea numărul unu a selecționerului în încheierea cu succes a preliminariilor. Este un jucător cu spirit ofensiv din campionatul intern, unde a avut un bilanț respectabil de 2+9 în tricoul Craiovei în acest sezon, însă, așa cum am menționat deja, campionatul românesc este mai degrabă sub media europeană.
Un alt fundaș stânga pur lipsește din lot, dar Deian Sorescu, care poate juca și ca aripă, va fi eventual o alternativă pentru Bancu. Totuși, este un dreptaci al cărui post principal nu este extremitatea stângă a apărării. Vasile Mogoș, probabil cea mai mare surpriză a întregului lot, este tot dreptaci. Acest post este așadar unul critic nu doar din motive de performanță, ci și din motive de personal.
Pe partea dreaptă a apărării va fi probabil titularizat Andrei Rațiu, al cărui cap albastru va străluci ca un far pe teren. Volumul de muncă al lui Rațiu în Spania este mai puțin decât ideal, așa că nici el nu va fi un punct forte în formația românilor. Ipotetic, în afară de Mogoș, menționat mai sus, poate interveni și stoperul Andrei Burcă în banda dreaptă a apărării, dar se contează în primul rând pe el la închidere.
Experimentatul jucător al echipei Al-Okhdood din Arabia Saudită poate fi foarte productiv - a marcat șase goluri în campionat. Marele său moment a fost golul împotriva Belarusului, când a pătruns în suprafața de pedeapsă din poziția de stoper și, ca un atacant experimentat, a direcționat frumos mingea spre plasă. Celălalt stoper va fi tânărul și talentatul Radu Drăgușin.
Românii nu au niciun stoper de picior stâng în echipă. Cele mai bune alternative sunt tânărul Bogdan Racovițan sau Adrian Rus. Pe de altă parte, Ionuț Nedelcearu a avut parte de un final de meci teribil în partida cu Bulgaria, ceea ce trebuie să-i fi dat un avertisment timpuriu antrenorului.
Componența de la mijlocul terenului nu a suferit modificări pe toată durata calificărilor. Dacă nu s-ar fi accidentat Vladimir Screciu, probabil că acesta ar fi ocupat postul de mijlocaș la închidere. Astfel, misiunea îi va reveni cel mai probabil lui Marius Marin, care însă nu a făcut cel mai bun meci al său împotriva Bulgariei. Celelalte două locuri sunt mult mai ușor de intuit. Rolul de "opt" clasic va fi ocupat de Răzvan Marin, în timp ce rolul ofensiv îi este rezervat lui Nicolae Stanciu. Căpitanul român este indispensabil pentru Iordănescu, iar în cazul în care va fi nevoie să deschidă jocul, el va fi completat de un alt jucător de creație, Ianis Hagi, în detrimentul lui M. Marin.
Totuși, forma sa este departe de a fi ideală. În cazul în care vor juca atât Hagi, cât și Stanciu, Răzvan Marin va prelua rolul de închizător. Singurul alt mijlocaș defensiv din lot este neexperimentatul Adrian Șut. Pe de altă parte, antrenorul are la dispoziție o sumedenie de mijlocași ofensivi, dar cu calități similare.
În mod ironic, voi începe cu prima opțiune care va ieși de pe bancă, pe aripa stângă. Este vorba de Valentin Mihăilă, cu trei goluri unul dintre cei mai buni trei marcatori ai României în calificări. În postura de titular pe aripa stângă va începe probabil fostul mare talent Florinel Coman, care din păcate a fost tras înapoi de accidentări frecvente. Coman este o variantă ceva mai creativă decât mult mai directul Mihăilă, dar eficacitatea sa lipsește.
Oricum, ambii sunt, așa cum este tipic în zilele noastre, aripi inversate, deschizând spațiu în centru pentru fundașii laterali - iar Nicușor Bancu așteaptă cu siguranță cu nerăbdare acest spațiu. Partea dreaptă va fi probabil ocupată de Dennis Man, care aduce o formă solidă din liga a doua italiană. Există însă și posibilitatea de a-l folosi pe Ianis Hagi, care l-ar putea ajuta pe Stanciu de pe banda dreaptă. Totuși, acest model a funcționat până acum mai mult pe hârtie decât în meciurile reale.
În timp ce jocul aripilor poate face potențial diferența, atacanții nu vin în formă bună - cu o singură excepție. Aceasta este Denis Drăguș, care a fost folosit până acum în principal ca extremă de Iordănescu. Cu toate acestea, cu forma mai degrabă sub medie a lui George Pușcaș și Denis Alibec, folosirea sa în locul său obișnuit este la ofertă.
Ultimul atacant din lot, dar care nici el nu a convins deloc în pregătire, este clujeanul Daniel Bîrligea. Dar cine știe, poate că românii vor reuși, în sfârșit, să își pună la punct forma chiar înainte de Euro. Cheia este să obțină cel puțin o remiză cu Belgia sau Ucraina, pentru a mai avea ceva de jucat în ultimul meci cu Slovacia.
Programul meciurilor - Grupa E
17 iunie (16:00) România - Ucraina - Munchen