România, mai aproape de optimi după victoria Ungariei cu Scoția! Calculele calificării

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

România, mai aproape de optimi după victoria Ungariei cu Scoția! Calculele calificării

Tricolorii sărbătoresc cu fanii victoria contra Ucrainei
Tricolorii sărbătoresc cu fanii victoria contra UcraineiProfimedia
”Tricolorii” sunt la mâna lor pentru calificarea în fazele eliminatorii de la EURO 2024. În ultima etapă a grupelor, o victorie ar fi ideală, dar ne-am califica cel mai probabil și cu un egal. După încheierea partidelor din Grupa A a apărut, însă, inclusiv varianta calificării cu o înfrângere ”decentă” cu Slovacia.

Ungaria a câștigat dramatic cu Scoția, în  prelungiri, cu 1-0 și a reușit primele sale 3 puncte în grupă și totodată clasarea pe locul 3, ”colacul de salvare” al echipelor cu punctaj mic de la acest EURO.

Așa cum s-a anunțat, în optimi se califică primele două clasate din grupe, plus cele mai bune 4 echipe de pe locul 3 din cele 6 grupe ale turneului.

Așadar, după victoria Ungariei, România ar fi peste maghiari în cazul unei clasări pe locul 3, datorită golaverajului pozitiv, spre deosebire de vecinii noștri care au -3.

Practic, România ar fi peste Ungaria și dacă ar pierde cu Slovacia, cu condiția să nu luăm 5 goluri.

În aceste condiții, e nevoie ca doar una din echipele care vor prinde locul 3 să aibă punctaj sau golaveraj mai slab decât noi!

Vă reamintim, România a cedat sâmbătă seara, la Koln, în fața Belgiei, cu scorul de 0-2, dar victoria cu 3-0 din meciul cu Ucraina, ne păstrează la un golaveraj pozitiv, +1, un mare atuu pentru calificare.

Scenariul optimist vs. scenariul negru

Un succes în ultimul meci din grupă ar face să fim pe primele două locuri indiferent de ce se va întâmpla în meciul Ucraina - Belgia.

O remiză ne-ar aduce 4 puncte în această grupă, la fel ca Slovacia, dar care ar avea golaveraj mai slab decât noi.

Asta ar însemna, de asemenea, obținerea biletelor pentru optimi, pentru că a prinde locul 2 indiferent de rezultatul din meciul Ucraina - Belgia.

Calculele se complică dacă România pierde cu Slovacia. Am rămâne cu 3 puncte în clasament și , în principiu am prinde locul 3, de unde am aștepta ca cel puțin o altă echipă de pe 3 din celelalte grupe să fie mai slabă decât noi, lucru destul de probabil.

Condiția principală ar fi, însă, ca Belgia și Ucraina să nu încheie la egalitate, pentru că atunci am pica pe locul 4 și toate calculele ar deveni inutile.

Deci am avea neapărat nevoie ca Belgia să o învingă pe Ucraina, pentru a nu termina ultimii.

Dacă această condiție ar fi îndeplinită, România ar termina pe locul al treilea și ar avea nevoie ca locul ei să fie unul dintre cele 4 locuri 3 care merg în optimi.

Ce rezultate ne avantajează în caz de înfrângere

Luni seară au loc ultimele partide din Grupa B unde Spania e calificată iar Italia are și ea șanse mari.

Albania și Croația, în schimb, au câte un punct și orice alt rezultat în afară de victorie ar face ca ele să termine sub noi în clasamentul general al locurilor 3.

În Grupa C, Slovenia și Danemarca au câte 2 puncte, iar Serbia 1.

Pentru ca România să stea mai bine decât adversarele de pe locul 3 ar trebui ca Danemarca să nu câștige cu Serbia, iar Anglia să învingă Slovenia.

În Grupa D, Austria are 3 puncte și +1 golaveraj, situație similară cu cea a României.

Ar trebui ca austriecii să piardă cu un gol mai mult decât am primi noi de la Slovacia pentru a sta mai rău în clasamentul general al locurilor 3.

În Grupa F, ne-ar avantaja ca Georgia și Cehia să nu-și câștige meciurile, însă am putea termina și peste Turcia, dacă aceasta ar pierde meciul cu Cehia.