S-a stabilit! El va fi portarul titular pentru Belgia la EURO 2024
Tedesco a declarat că doar ”micile amănunte” au fost cele care au determinat preferința pentru Casteels (Wolfsburg) în detrimentul celorlalți doi portari din lot, Matz Sels şi Thomas Kaminski.
”Casteels va fi în poartă la amicalul de sâmbătă cu Luxemburg, apoi va fi prima alegere la EURO 2024”, a punctat Tedesco.
Aşa cum se ştie, portarul Thibault Courtois nu a fost inclus în lotul pentru EURO 2024, unde Belgia este una din adversarele României. El nu a mai fost convocat la prima reprezentativă din iunie anul trecut, când s-a supărat că Tedesco nu l-a pus căpitan după retragerea lui Eden Hazard.
Portarul lui Real Madrid a fost criticat de colegii de națională şi ulterior şi-a exprimat regretul pentru gestul său, însă relația sa cu Tedesco nu s-a îmbunătățit.
La scurt timp după conflict, Courtois a suferit o accidentare gravă la genunchi care l-a scos din circuit pentru cea mai mare parte a sezonului, el revenind în lotul lui Real Madrid la începutul lunii mai şi fiind titular în finala Ligii Campionilor, câştigată cu 2-0 împotriva Borussiei Dortmund.
România şi Belgia se vor înfrunta la EURO 2024 în data de 22 iunie, la Koln. Belgia va debuta contra Slovaciei, pe 17 iunie (la Frankfurt), ultimul său meci din grupă fiind împotriva Ucrainei, pe 26 iunie (la Stuttgart).