Selecționerul Edward Iordănescu explică de ce nu l-a folosit pe Olaru: ”Am încercat să evit”
”Staff-ul medical al echipei naționale mi-a comunicat faptul că Darius resimte anumite dureri, dar că nu ar exista un risc privind utilizarea lui în meciul cu Andorra. Ulterior, am discutat cu Darius pentru că ultimul cuvânt privind capacitatea 100% de a juca îi aparține acestuia, e vorba de starea lui și totdeauna jucătorul poate oferi unda verde finală.
”Darius ne-a transmis că simte încă puțină durere la schimbările de direcție și atunci când șutează. Pentru că prima condiție pentru utilizarea unui fotbalist rămâne capacitatea lui fizică totală și pentru că mesajul lui nu a fost unul care să ne confirme acest lucru, a fost evident că nu l-am putut folosi.
”Medicul echipei naționale a discutat duminică dimineața cu medicul de la FCSB și a transmis situația medicală a lui Darius. Am evitat, astfel, expunerea lui la o accidentare nedorită, cu efecte ce ar fi putut deveni mult mai grave. Cu atât mai mult cu cât știam atât de bine profilul Andorrei, confirmat și în teren, cu intrări nenumărate la limita regulamentului sau penalizate de arbitru”, a explicat Iordănescu.
Niciun război
Antrenorul a menționat că subiectul vehiculat în presă, conform căruia nu l-a folosit pe Olaru pentru că nu a dorit, este unul fals. Fotbalistul formației FCSB nu a făcut parte din lotul primei reprezentative pentru partida de duminică.
”Este departe de mine gândul, vreodată, să plătesc polițe sau să întrețin războaie personale. Nu mă joc atunci când vine vorba de sănătatea jucătorilor și de destinul lor sportiv. Să ne imaginăm ce ar fi însemnat, într-un scenariu absurd, să trecem peste cuvântul lui Darius, acesta să joace și să se accidenteze în meciul cu Andorra.
”În speranța că aceste clarificări vor închide un fals subiect, vreau să vă mulțumesc tuturor, încă o dată, pentru susținerea arătată echipei naționale și să vă asigur că vom lupta până la capăt, în fiecare secundă, pentru obiectivul calificării la EURO 2024”, a precizat Iordănescu.
Naționala de fotbal a României a devenit liderul Grupei I a preliminariilor EURO 2024 după ce a învins Andorra cu scorul de 4-0 (3-0), duminică seara, pe Arena Națională din București.
Prima reprezentativă a fost susținută duminică seara de peste 20.000 de copii din tribune. Federația Română de Fotbal a fost sancționată să dispute acest meci cu porțile închise, dar UEFA permite accesul liber pentru copiii sub 14 ani.
România ar urma să joace în noiembrie ultimele sale meciuri din grupă, cu Israelul în deplasare și cu Elveția acasă.