Slovacii visează să detoneze bomba: ”Anglia nu traversează cea mai bună perioadă, poate fi învinsă”

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Slovacii visează să detoneze bomba: ”Anglia nu traversează cea mai bună perioadă, poate fi învinsă”

Milan Skriniar
Milan SkriniarAFP
Milan Skriniar, căpitanul naționalei de fotbal a Slovaciei, declarat vineri, într-o conferință de presă, că Anglia nu traversează cea mai bună perioadă şi poate fi învinsă în optimile EURO 2024.

Anglia este plină de vedete, are jucători buni. Dar am văzut câteva meciuri în grupă şi deocamdată echipa nu pare a fi la maxim. Deci asta ar putea fi şansa noastră de a-i învinge.

”Dacă jucăm ca echipă, aşa cum am făcut-o în preliminarii şi în grupă, cred că putem trece de Anglia. Dacă vom reuşi, ar fi ceva extraordinar pentru fotbalul slovac, pentru poporul nostru. Sper şi cred că o putem face”, a spus Skriniar.

El a adăugat că abia aşteaptă să joace împotriva lui Harry Kane.

”L-am mai avut adversar de 2-3 ori până acum. Este un jucător puternic. Va fi un meci foarte disputat, cu dueluri frumoase, sunt fericit că am ocazia să joc”, a menționat căpitanul Slovaciei.

În ultimul meci al Grupei E de la EURO 2024, echipele Slovaciei şi România au terminat la egalitate, 1-1, la Frankfurt, după ce slovacii au deschis scorul prin Ondrej Duda (24), tricolorii egalând prin Răzvan Marin (37 - penalty).

România a câştigat grupa şi va juca în optimi cu Olanda, în timp ce Slovacia s-a clasat pe locul al treilea şi va juca în optimi contra Angliei.