Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Spaniolul Rodri, desemnat cel mai bun jucător al turneului din Germania

Agerpres
Spania - Anglia 2-1
Spania - Anglia 2-1Profimedia
Mijlocaşul spaniol Rodri a fost desemnat cel mai bun jucător al Campionatului European de fotbal - EURO 2024, încheiat cu victoria selecționatei țării sale, care a învins cu 2-1 Anglia în finala disputată duminică seara la Berlin.

Rodrigo Hernandez "Rodri" (28 ani), jucătorul campioanei en titre a Angliei, Manchester City, a cucerit cu această ocazie primul său trofeu cu "La Roja". El a fost nevoit să părăsească terenul la pauza finalei de duminică, din cauza unei accidentări.

"Am avut credință. În viață, atunci când faci lucrurile bune, Dumnezeu te răsplăteşte la sfârşit, iar eu îi mulțumesc. Este o zi incredibilă pentru toată lumea", a declarat Rodri pentru postul de televiziune TVE, adăugând că Spania a scris istorie la EURO 2024, după ce a "învins patru campioane mondiale dintr-o lovitură".

Coechipierul său Lamine Yamal, care a împlinit sâmbătă 17 ani, a fost desemnat la rândul său cel mai bun tânăr jucător de la EURO 2024.

Premiile au fost atribuite de un juriu compus din 12 experți din cadrul UEFA, care a inclus personalități precum Fabio Capello şi Rafa Benitez.

Spaniolul Dani Olmo, care a marcat trei goluri de la debutul turneului, a împărțit titlul de golgheter al EURO 2024 cu englezul Harry Kane, olandezul Cody Gakpo, germanul Jamal Musiala, slovacul Ivan Schranz şi georgianul Georges Mikautadze.

Selecționata Spaniei, care a câştigat toate cele şapte meciuri disputate la turneul găzduit de Germania, a intrat în posesia celui de-al patrulea său titlu de campioană europeană, după cele din 1964, 2008 şi 2012, în urma victoriei cu 2-1 obținută în fața Angliei, în finala disputată duminică pe Olympiastadion.