Vecina României și-a concediat selecționerul! Aproape 2 decenii de la ultimul turneu final
Bulgaria a fost învins cu 2-0 acasă de Lituania, pe 14 octombrie, în preliminariile EURO 2024. Trei zile mai târziu, ea a cedat cu acelaşi scor în fața Albaniei, într-un amical la Tirana.
Naționala Bulgariei a coborât într-o lună de pe locul 78 pe locul 84 în clasamentul FIFA. Ea este pe ultimul loc în grupa sa din preliminariile EURO 2024, cu numai două puncte după şase meciuri.
Citește și: Cele patru puncte din preliminarii nu au fost de ajuns. România coboară un loc în clasamentul FIFA
Mladen Krstajic își încheie aventura la naționala Bulgariei
Al doilea selecționer străin al Bulgariei după germanul Lothar Matthaeus (2010-2011), fostul internațional sârb Mladen Krstajic, în vârstă de 49 de ani, a promis în momentul numirii sale, în iulie 2022, că ”va face tot ce-i stă în putință pentru ca echipa să fie mai puternică”, subliniind totodată că nu are ”o baghetă magică”.
Următorul selecționer va fi bulgar, iar numele său va fi anunțat pe 1 noiembrie, a precizat directorul tehnic Ivan Ivanov.
19 de ani de la ultima participare la Euro și un sfert de secol de la ultimul Mondial
După ultimul eșec în Grupa G suferit de Bulgaria (2-0 cu Albania), Kiril Despodov, căpitanul naționalei, a clasificat jocul echipei sale drept unul rușinos.
”Și antrenorii, și noi suntem vinovați. Toți! Jucătorii trebuie să-și asume responsabilitatea. Să fim realiști, să fim sinceri. Comportamentul pe teren a fost o rușine! Nici dacă le-aș cere scuze fanilor n-ar valora nimic. Aceasta e realitatea și nu știu dacă ne vom reface mintal pentru următoarea partidă", a spus Despodov după partida de la Tirana.
În ultimele două jocuri din luna noiembrie, Bulgaria va întâlni Ungaria și Serbia.