Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Suedia şi Danemarca îşi vor oficializa candidatura comună la organizarea turneului de fotbal feminin EURO 2029

Agerpres
EURO 2029 ar putea avea loc în Suedia și Danemarca
EURO 2029 ar putea avea loc în Suedia și DanemarcaSPP Sport Press Photo. / Alamy / Alamy / Profimedia
Suedia şi Danemarca au anunțat marți, prin intermediul federațiilor lor de resort, că vor depune oficial la UEFA candidatura lor comună la organizarea Campionatului European de fotbal feminin din anul 2029, informează AFP.

Cele două federații au declarat că doresc să organizeze "cel mai mare Campionat European feminin din istorie".

"Obiectivul este să organizăm Campionatul European feminin care va atrage cel mai numeros public din istorie", au declarat federațiile de fotbal suedeză (SvFF) şi daneză (DBU) în două comunicate de presă separate.

"Ştim cât de important este să participăm la organizarea unor campionate, mai ales pentru a inspira şi încuraja mai multe fete să practice" acest sport, a subliniat preşedintele federației suedeze, Fredrik Reinfeldt.

Lucrările pregătitoare pentru o candidatură comună şi dialogul cu potențialele oraşe gazdă 'sunt în plină desfăşurare', au precizat cele două federații.

Candidatura comună a Suediei şi Danemarcei concurează cu cele ale Portugaliei şi Germaniei. UEFA va anunța oficial numele țării gazdă în 2025.

Danemarca a organizat Campionatul European de fotbal feminin din 1991, iar Suedia a găzduit evenimentul de două ori, prima oară împreună cu Norvegia în 1997 şi a doua oară singură în 2013.

Campionatul European de fotbal feminin va avea loc în Elveția între 2 şi 27 iulie.