Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

UEFA a aprobat calendarul Campionatului European feminin din 2025

Naționala Angliei a câștigat Euro 2022
Naționala Angliei a câștigat Euro 2022Profimedia
Comitetul Executiv al UEFA aprobat sâmbătă, în cadrul şedinței sale de la Hamburg, calendarul Campionatului European de fotbal feminin, care va avea loc în anul 2025 în Elveția.

Basel, Berna, Geneva, Lucerna, Sion, St Gallen, Thun şi Zurich sunt cele opt oraşe în care se va derula competiția, care va avea loc în perioada 2-27 iulie 2025. Meciul de deschidere şi finala se vor juca pe stadionul St Jakob Park din Basel.

În cadrul aceleiaşi reuniuni, UEFA a aprobat un nou format pentru Liga Campionilor la fotbal feminin, care va consta într-o fază tip campionat cu 18 echipe, cu trei meciuri pe teren propriu şi trei în deplasare pentru fiecare formație, urmată de fazele eliminatorii.

De asemenea, s-a decis crearea unei a doua competiții europene intercluburi la fotbal feminin.

UEFA a confirmat că modificările vor intra în vigoare din sezonul 2025-2026, urmând ca pe 4 decembrie să anunțe detaliile complete ale viitorul format al competițiilor, lista de acces şi calendarul.

Responsabilii fotbalului european au acceptat, totodată, să anuleze Campionatul European feminin de futsal ediția 2024-2025, după lansarea ediției inaugurale a Cupei Mondiale de futsal, în 2025. În locul competiției respective va fi implementat un ciclu de patru ani, cu următoarea finală programată în 2027. În plus, numărul echipelor participante la faza finală va creşte de la patru la opt.

Următoarea reuniune a Comitetului Executiv al UEFA se va desfăşura pe 7 februarie la Paris şi va fi urmată de Congresul forului fotbalistic european.