Căpitanul părăsește West Ham imediat după câștigarea Conference League
În vârstă de 24 de ani, Declan Rice a disputat 245 de meciuri pentru West Ham în toate competițiile și a marcat 15 goluri. El pleacă după ce i-a ajutat pe ”ciocănari” să cucerească primul lor trofeu din ultimii 43 de ani.
Șanse mari ca Declan Rice să rămână în Premier League
Conducătorii clubului londonezi au încercat să-l convingă pe Rice să rămână, propunându-i un contract în valoare de 200.000 de euro pe săptămână (230.000 de euro), în urmă cu un an și jumătate, dar fotbalistul a refuzat. Mijlocașul englez, care mai are încă doi ani de contract cu West Ham, urmează să plece acum la unul dintre marile cluburi din Premier League.
”Cred că a fost ultimul său meci. I-am promis că îl vom lăsa să plece, este ceea ce vrea. Nu pot să-i ceri mai mult angajament decât cel pe care ni l-a dat. Va pleca și vom găsi un înlocuitor sau mai mulți”, a declarat proprietarul lui West Ham, David Sullivan.
”Nu poți ține un jucător care nu vrea să rămână”
”L-a costat 10 milioane să rămână la West Ham (din cauza salariului pe care l-a refuzat) și vrea să plece. Nu poți ține un jucător care nu vrea să rămână”, a adăugat Sullivan.
Arsenal Londra și Manchester United par cele mai plauzibile destinații pentru Declan Rice, unul dintre cei mai buni jucători pe postul său din liga engleză, care adunat 41 de selecții în naționala Angliei.
Citește și: Trofeul Conference League merge la West Ham! Englezii se impun în finala cu Fiorentina