Finala Conference. Unde se joacă, rețeta financiară și cum poate intra Fiorentina în istorie
Zaniolo a adus nebunia pe străzile Romei, anul trecut, în prima finală de Conference League din istorie.
AS Roma a trecut cu 1-0 de Feyenoord, la Tirana, într-o finală arbitrată de István Kovács, românul desemnat arbitru de rezervă și la finala Ligii Campionilor de la sfâșitul acestei săptămâni.
Și în acest an, ultimul act al competiției se va desfășura în estul Europei, mai exact pe Arena Fortuna din Praga, un stadion cu o capacitate de 20.000 de locuri, pe care își joacă meciurile de pe teren propriu Slavia Praga. Stadionul a fost inaugurat în anii 50, fiind dărâmat și reconstruit în anii 2000.
Interesant este că în acest sezon toate cele trei finale europene sunt organizate de țări din Europa de Est. Finala Europa League s-a jucat la Budapesta, iar finala finalelor din weekend va avea loc la Istanbul.
Ambele echipe au câte un trofeu european
Cele două finaliste ale Conference League au un palmares egal în privința trofeelor europene. Ambele au câștigat Cupa Cupelor în anii 60. Fiorentina a cucerit chiar prima ediției a competiției, trecând de Glasgow Rangers în dublă-manșă, cu două victorii, 2-0 și 2-1, în timp ce West Ham s-a impus patru ani mai târziu în fața celor de la 1860 Munchen cu 2-1, de data aceasta în manșă unică.
West Ham mai are o finală de Cupă a Cupelor pierdută în 1975, în fața francezilor de la Metz, în timp ce Fiorentina a mai trăit frustrarea altor trei finale în care a cunoscut gustul amar al înfrângerii.
Clubul toscan a fost învins chiar la ediția inaugurală a Cupei Campionilor Europei, în 1957, în fața lui Real Madrid. Din păcate, violeții n-au putut bifa a doua Cupă a Cupelor consecutivă, pentru că în 1962 Atletico Madrid s-a opus, chiar dacă în prima partidă scorul a fost egal și a fost nevoie de o rejucare, în Germania, pentru a se stabili învingătoarea.
Nici fosta Cupă a UEFA, actuala Europa League, nu a fost mai blândă cu orașul lui Michelangelo. În 1989, Juventus spulbera visul unei echipe din care făceau parte Dunga sau Robi Baggio într-o finală sută la sută italiană.
Duel pentru Europa
Miercuri, Fiorentina va devenit singura echipa care a jucat cel puțin o finală în toate cele patru competiții europene principale, incluzând aici și defuncta Cupa Cupelor.
Câștigătoarea acestei finale va fi calificată automat în viitoarea ediție a Europa League, ceea ce pentru ambele echipe constituie deja o adevărată miză, deoarece niciuna dintre ele nu a reușit să se claseze la finalul campionatului pe locuri europene.
Fiorentina mai are totuși o portiță chiar și în cazul în care va părăsi terenul învinsă, ea putând profita de o eventuală excludere din Cupele Europene a celor de la Juventus.
În cazul în care Fiorentina va câștiga finala, Serie A va trimite în viitoare ediție a Cupelor Europene nu mai puțin de opt reprezentante: patru în Champions League, Napoli, Lazio, Inter și Milan, două în Europa League, Roma și Atalanta, și una în Conference League, Juventus, plus Fiorentina. În ipoteza în care piemontezii vor fi excluși din Cupele Europene, locul lor va fi luat de către Bologna.
West Ham, buget dublu față de italieni
În privința banilor, West Ham a acumulat până acum, în cele 15 partide jucate în Conference League, suma de 10.5 milioane de euro, în timp ce Fiorentina a jucat două meciuri în plus, și a adunat 10.3 milioane de euro.
Finalista va fi primi doar pentru participare încă trei milioane de euro, în timp ce câștigătoarea trofeului va fi recompensată cu cinci milioane de euro. Foarte important de precizat, aceste cifre nu includ și sumele provenite din market pool.
În ceea ce privește valoarea de piață a jucătorilor, West Ham stă mult mai bine, lotul ”ciocănarilor” valorând în total 453.3 milioane de euro, în timp ce gruparea de pe Artemio Franchi are un lot cotat la 236.3 milioane de euro, adică aproape jumătate, potrivit Transfermarkt.
Cifrele sunt oarecum normale având în vedere bugetele pe care cele două cluburi le cheltuiesc pe salariile jucătorilor: West Ham, aproape 100 de milioane de euro, în timp ce Fiorentina 50.
Situația este puțin răsturnată în cazul locurilor ocupate de cele două echipe în campionatele interne: Fiorentina a terminat pe locul 8 ultimul sezon de Serie A, în timp ce West Ham este abia pe 14 în Premier League.