Liviu Ciobotariu: ”Şansele de calificare sunt egale, cu un avantaj pentru Aktobe”
”Pentru ambele formații, atât pentru noi, cât și pentru cei de la Aktobe, miza este calificarea în play-off-ul Conference League. După prima manșă, la noi acasă, în care rezultatul a fost de egalitate, cred că șansele sunt egale pentru ambele formații, cu un ușor avantaj pentru echipa Aktobe, care joacă acasă.
Având în vedere că stadionul va fi plin, probabil că echipa va fi susținută de toți suporterii. Întâlnim o echipă cu jucători foarte buni, am simțit lucrul ăsta în primul joc disputat acasă. Bineînțeles că suntem foarte motivați să obținem un rezultat care să ne ducă în turul următor, dar în același timp suntem conștienți că întâlnim o echipă puternică. Va trebui să facem un joc perfect, foarte bun, pentru a spera la o eventuală calificare”, a declarat Ciobotariu.
Citește și: Charalambous: ”Am venit în Danemarca să ne calificăm în play-off-ul Europa Conference League”
”Niciun joc nu seamănă cu altul”
Tehnicianul a precizat că după analiza primului meci, își cunoaște mult mai bine adversarii.
”Niciun joc nu seamănă cu altul, pentru fiecare joc avem strategia noastră. Voi încerca să aliniez cel mai bun ”unsprezece” pentru jocul de mâine. După analiza primului joc, ne cunoaștem mai bine, știu foarte bine potențialul fiecărui jucător de la Aktobe. Ştiu că linia lor de atac e formată din jucători care trebuie bine anihilați. Eu cred că va fi un joc care să va decide la micile detalii”.
Sepsi OSK va întâlni formația FC Aktobe, joi, de la ora 19:00, în deplasare, pe Stadionul Aktobe Ortalik, în manșa secundă a turului al treilea preliminar al Europa Conference League. În meciul tur, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și echipa kazahă FC Aktobe au terminat la egalitate, 1-1 (0-0).