Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Mandorlini, înaintea partidei cu Adana: Trebuie să avem curaj și să credem în șansa noastră

Agerpres
Andrea Mandorlini
Andrea MandorliniCFR Cluj
Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Andrea Mandorlini, a declarat, miercuri seara, într-o conferință de presă, că în meciul cu Adana Demirspor din Conference League, formația sa trebuie să aibe curaj și să creadă în șansa ei.

"Adversarii încă nu au jucat meciuri oficiale, așa că e puțin dificil, dar am văzut câteva amicale. Noi am avut meciuri oficiale, deci ei au avut șansa să afle mai multe informații despre noi. Adana este o echipă care a jucat bine sezonul trecut, are un antrenor italian pe care îl știu. E un club cu un buget important, aș putea spune chiar că e unul dintre cele mai importante cluburi din Turcia. Au adus 4-5 jucători buni de nivel ridicat. Iar aceste lucruri spun totul despre dificultatea partidei de mâine. Noi însă suntem pregătiți pentru acest meci și vom da totul până la final. Trebuie să avem curaj și să credem în șansa noastră", a spus tehnicianul italian.

Pentru partida de joi seara, Mandorlini nu se va putea baza pe Matija Boben și Rangelo Janga, ambii accidentați. "Sunt ceva probleme de lot, Boben este accidentat, la fel și Janga. Am comunicat însă o listă la UEFA și contăm pe cei de acolo. Trebuie să dea totul pentru că sunt alți jucători în lotul nostru care și-ar fi dorit să fie pe acea listă și să aibă șansa de a juca", a explicat Andrea Mandorlini.

Echipa de fotbal CFR Cluj întâlnește, joi, de la ora 20:30, pe Stadionul 'Dr. Constantin Rădulescu' din Cluj-Napoca, formația turcă Adana Demirspor, într-o partidă contând pentru prima manșă din turul al doilea preliminar al Conference League.

Urmărește CFR Cluj - Adana pe Flashscore