Mircea Lucescu afirmă că a avut o ofertă de la Al Nassr. "De ce să mă duc în Arabia Saudită?"
Pe lângă oferta pe care a avut-o de la Fenerbache, se pare că "Il Luce" a fost dorit și de saudiții de la Al Nassr, acolo unde evoluează legendarul Cristiano Ronaldo. Antrenorul român este reticent și spune că proiectul grandios din Orientul Mijlociu ar putea să fie unul de scurtă durată.
"Arabia Saudită face ceea ce a făcut şi China la un moment dat"
"De ce să mă duc în Arabia Saudită? Nu aveam niciun interes să fac lucrul ăsta. Lumea nu prea înţelege cum sunt eu făcut. Pun valoare mult mai mult aspectul sentimental şi pe responsabilitate decât pe cel al interesului financiar. Puteam să merg la Al Nassr, dar nu am făcut-o. Puteam să merg la Fenerbahce, am zis nu. Trebuie să termin ce am de făcut dacă pot, să nu am regrete.
Arabia Saudită face ceea ce a făcut şi China la un moment dat. Nu ştiu cât va dura. În momentul în care nu vor reuşi să facă o peformanţă cu echipa naţională, vor renunţa. Deocamdată, aveau nevoie, după ce s-a întâmplat cu acel jurnalist la Istanbul (n.r. uciderea lui Jamal Khashoggi în sediul Ambasadei Arabiei Saudite). Aveau nevoie pentru a schimba imaginea şi au investit enorm.
Ei fac nişte eforturi. Fotbalul continuă. Nu este legat de prezenţa unuia sau a altuia dintre jucători. Din Europa, e adevărat, dispare imaginea. Investiţiile pe care le fac ei în fotbal costă mai puţin decât ce ar putea să facă în partea de diplomaţie. Vedeţi ce interes poată să stârnească fotbalul?", a spus Mircea Lucescu, la Playsport.