Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Rivalitatea celor două CSKA-uri! Varianta bulgară a războiului dintre CSA Steaua și FCSB

Cristian Frisk
Fanii lui CSKA Sofia
Fanii lui CSKA SofiaProfimedia
Evenimentul lunii iulie pentru fotbalul românesc este dubla deplasare la Sofia a celor de la FCSB și Sepsi OSK, care vor evolua împotriva a două formații bulgare, CSKA și CSKA 1948. Ambele formații din capitala Bulgariei se află într-o rivalitate surdă pentru identitatea și palmaresul vechii CSKA Sofia, echipa armatei bulgare. Cam ca în România, unde FCSB și CSA Steaua sunt într-o dispută similară.

În noiembrie 1923, două cluburi sofiote, Athletic și Slavia, fuzionau și erau preluate de către Ministerul de Război, rezultând astfel echipa armatei, AS-23. De fapt, aceasta era o echipă dedicată elitelor armatei bulgare, accesul fiind limitat numai ofițerilor inițial.

Tot în 1923 a fost construit și Stadionul Armatei Bulgare, pentru echipa AS-23, arenă pe care CSKA joacă și în prezent.

În perioada interbelică, echipa militarilor bulgari a impresionat prin eleganță și prin valoare, câștigând și unele competiții importante pe plan intern. Apoi, după încheierea celui de-al doilea război mondial, regimul comunist a preluat formația militară și, subordonînd-o Ministerului Apărării, i-a oferit posibilitatea de a strânge tot ce era mai bun în fotbalul bulgar.

Rețeta, ca și în România, era relativ simplă. Fotbaliștii talentați erau încorporați pentru satisfacerea obligatorie a serviciului militar, fiind scoși de la instrucție pentru a juca fotbal. Apoi, multora li se oferea ocazia unei cariere militare paralele cu cea fotbalistică.

Ziua de 9 noiembrie 1944 este, practic, data de naștere a celor de la CSKA Sofia, sub numele de Chavdar Sofia. Carismaticul general Vladimir Stoychev, care luptase în trei campanii pe front, a fost numit în funcția de conducător al clubului nou format pe baza AS-23, unificat cu alte două grupări fotbalistice sofiote.

Abia în 1948, Chavdar se transformă în CSKA și este preluată direct de către Ministerul Apărării din Bulgaria, echipa având numai sorginte militară, fără a fi însă echipă militară. De aceea, data de naștere oficială este considerată ca fiind 5 mai 1948.

În timpul comunismului, CSKA Sofia a fost cea mai puternică echipă din fotbalul bulgar, reușind să obțină un număr record de 31 de titluri naționale. Dintre acestea, 25 sunt câștigate înainte de căderea lui Todor Jivkov. Palmaresul total al celor de la CSKA Sofia cuprinde și 21 de Cupe ale Bulgariei, patru Supercupe și patru Cupe ale Armatei Sovietice.

Majoritatea marilor internaționali bulgari, atât din perioada anilor 60-70, cât și cei din ”Generația de Aur” de la sud de Dunăre, au trecut pe la CSKA. Pe plan extern, clubul a ajuns de două ori în semifinalele Cupei Campionilor Europeni (1966-1967 și 1981-1982), de alte patru ori în sferturile de finală ale celei mai titrate competiții continentale, dar și în semifinalele Cupei Cupelor, sub denimirea de Sredets, în 1989.

Prima desființare

CSKA Sofia are, cu siguranță, o istorie zbuciumată. O dovedește și faptul că, până la situația actuală, militarii sofioți au mai trecut prin două desființări/reorganizări. Prima se întâmpla după celebrul scandal al finalei Cupei Bulgariei din 1985, episod care, cu siguranță, merită un pic de atenție.

După mai bine de un deceniu, în fotbalul bulgar se întâmpla, atunci, în 1985, ca echipa armatei, CSKA, să o întâlnească pe cea susținută de Interne, Levski Sofia.

Albaștrii de la Levski erau un nume mare al fotbalului interbelic, un fel de Venus, Ripensia sau mai degrabă Rapid de la noi. Totuși, echipa la care evoluau, printre alții, celebrii Mihailov sau Sirakov, își pierduse din popularitate, după ce acceptase patronajul Miliței și al Securității bulgare.

Levski era deja campioană la ora finalei, iar CSKA s-a impus cu 2-1. Finalul meciului a fost însă unul care nu s-a mai văzut la TV. Au fost unele incidente în timpul jocului, soldate cu cartonașe roșii, însă ce a urmat după fluierul de încheiere, depășește orice imaginație.

Jucătorii și staff-urile s-au luat la bătaie ca în filme, regizorul transmisiunii fiind obligat să comute de urgență în studiourile televiziunii. Totuși, câteva minute s-a văzut și pe micile ecrane ce s-a petrecut, mulți microbiști români fiind și ei conectați cu antenele pe bulgari.

Festivitatea de decernare a trofeului a fost întârziată mai bine de un sfert de oră, până la potolirea spiritelor. A doua zi, într-o ședință de urgență, Comitetul Central al Partidului Comunist Bulgar a luat decizii drastice. Ambele echipe au fost desființate, iar Cupa nu s-a decernat.

Astfel, campioană a devenit Botev Plovdiv, formația situată pe locul al treilea, beneficiara acestei situații. Patru jucători bulgari, cel mai cunoscut find viitorul Balon de Aur, Hristo Stoichkov, au fost suspendați pe viață din activitatea sportivă, iar alții s-au ales cu suspendări de la trei luni până la un an.

Totuși, echipele celor două structuri de forță au fost reînființate și primite direct în prima ligă, sub numele de Sredets, echipa armatei, respeciv Vitosha, cea a miliției.

Această măsură extrem de drastică a avut și o parte bună, deoarece cluburile reînființate au mizat pe tineri talentați, care să îi înlocuiască pe cei consacrați și suspendați. Așa a apărut ”Generația de Aur”, pe nucleul celor două cluburi ale structurilor de forță, care în 1994 atingea semifinalele Campionatului Mondial din SUA.

Până la urmă și jucătorii suspendați au avut parte de clemență. Naționala Bulgariei, calificată la Mondialul mexican din 1986, ca o combinată între CSKA și Levski, avea nevoie de acei fotbaliști. Ei au fost reprimiți în activitate și au mers pe platourile aztece pentru a îmbrăca tricoul Bulgariei.

După democratizarea țării, măsurile luate de comuniștii bulgari au fost anulate, astfel că Levski a primit titlul anulat în 1986, iar CSKA și-a trecut în palmares Cupa cu bucluc.

A doua desființare

Ca și în România, trecerea societății bulgare de la economia de comandă la economia de piață, a afectat performanțele internaționale ale sportivilor bulgari. Noul sistem nu și-a mai permis luxul de a investi oricât în sport, cum se întâmpla în timpurile comuniste, așa că jucătorii valoroși nu au mai putut fi opriți să plece peste hotare.

CSKA a avut perioade mai bune și mai puțin bune, dar în general a reușit să se descurce mai mult decât onorabil. Sezonul 2014-2015 avea să fie un nou punct de inflexiune în istoria echipei.

În cupele europene, CSKA a fost eliminată surprinzător de Zimbru Chișinău, în turul secund preliminar al Europa

League, dar pe plan intern a făcut un sezon bun, reușind să o bată de două ori pe marea rivală Levski.

Deși echipa a terminat pe poziția a cincea în clasament, a fost retrogradată în liga regională, din cauza fair-play-ului financiar. În pofida a numeroase transferuri internaționale operate atunci, cu plecări de jucători spre echipe puternice, contabilitatea celor de la CSKA nu a fost întocmită corect, astfel că Federația Bulgară de Fotbal a refuzat licențierea clubului pentru liga de elită.

CSKA a ajuns, după modelul Glasgow Rangers, în liga a III-a, dar, chiar și în aceste condiții, a câștigat Cupa Bulgariei un an mai târziu, în 2016, după o finală cu Montana, scor 1-0. Astfel, militarii sofioți au mai stabilit un record mondial, o echipă de liga a treia să câștige Cupa.

După acel sezon, CSKA Sofia, vechiul format juridic, s-a dizolvat, astfel că echipa nu a mai disputat Supercupa Bulgariei și nici în cupele europene nu a jucat. De atunci, de la acest moment de referință al fotbalului bulgar, a început, practic, actuala rivalitate între CSKA și CSKA 1948.

CSKA Sofia

După falimentul din 2016, în fotbalul bulgar s-a făcut un fel de inginerie, astfel încât CSKA să poată continua, într-o formă sau alta, pe prima scenă. La rampă, în acest moment, apare din nou numele de Ceavdar.

O echipă astfel denumită, cu sediul în Entropole, ajută la restaurarea echipei ruinate financiar. Cheavdar, după ce își schimbă numele în CSKA 1948, se unește cu Litex Loveci, echipă care avea licență de primă ligă, astfel că patronul

echipei devine controversatul Grișa Ganchev.

Printr-o serie de tranzacții și întocmiri de acte, se face posibilă revenirea numelui CSKA Sofia în fotbalul bulgar, în prima ligă, în vreme ce Litex se duce în liga a III-a.

Grișa Ganchev, văzut ca un mare dușman al celor de la CSKA, nu a fost însă acceptat de suporteri și de o parte dintre fostele glorii ale clubului militar.

Totuși, justiția bulgară a acceptat acest fapt și a permis revenirea pe firmament a CSKA Sofia, club însă nou format și fără legături juridice cu vechea structură.

Ulterior, clubul intră din nou în relație oficială, mai degrabă simbolică însă, cu Ministerul Apărării de la Sofia,

structură care are un departament dedicat sportului de performanță, USC CSKA Sofia, cu mai multe secții olimpice în componență.

La cârma echipei sofiote, la un moment dat, a antrenat și actualul selecționer al României, Edward Iordănescu. Deși CSKA Sofia s-a întărit constant, echipa nu a putut ține pasul cu Ludogorets Razgrad, acolo unde Cosmin Moți este director sportiv, club cu 12 titluri naționale la activ.

În epoca modernă, după depășirea falimentului, singurul trofeu câștigat de roș-albi este Cupa Bulgariei, în 2021.

Totuși, CSKA Sofia a reușit câteva lovituri de imagine. Hristo Stoichkov a validat CSKA Sofia drept continuatoarea tradiției fotbalului militar în Bulgaria, prin achiziționarea unui pachet de 20% din acțiunile clubului, el devenind astfel co-proprietar.

Mai mult, disputele cu suporterii și cu celălalt club care solicita identitatea militară fotbalistică, CSKA 1948, s-au tranșat până la urmă la licitație. Contra unei sume de 4 milioane de euro, CSKA Sofia a obținut dreptul de a folosi vechea stemă, palmaresul și identitatea CSKA Sofia, gruparea istorică.

Recunoașterea de drept a CSKA Sofia în calitate de succesor al vechii CSKA Sofia a rămas definitivă și irevocabilă, în instanță, la 11 octombrie 2018.

CSKA 1948 Sofia

La 19 iulie 2016, după ce presa bulgară făcuse valuri pe marginea apariției lui Grișa Ganchev pe scena CSKA Sofia, într-o elegantă sală a Cercului Militar Bulgar din Sofia, se semna actul de naștere al unei alte echipe, girată de asociația suporterilor lui CSKA Sofia.

Fanii echipei militare, precum și o serie de foști mari jucători ai grupării, considerau sosirea lui Ganchev în fruntea clubului drept necongruentă cu politica și filosofia CSKA. Astfel, a luat ființă o nouă echipă de fotbal în Bulgaria, CSKA 1948 Sofia, cu aceleași culori tradiționale, alb și roșu.

Noul club a început din ligile inferioare dar, beneficiind de infuzii financiare masive și de sprijinul unui număr impresionant de suporteri, a promovat rapid până în prima ligă.

Este exact același model pe care, în urmă cu mai bine de un deceniu, l-a urmat și Ludogorets Razgrad, care a avut o ascensiune fulminantă, din campionatele regionale până la câștigarea eventului.

Deși a început din liga a IV-a, CSKA 1948 a susținut unele meciuri chiar pe stadionul național, Vasil Levski. În primul sezon a ajuns în finala Cupei Bulgariei la amatori, unde a cedat în fața celor de la Chernomorets Balchik, antrenați de fostul fundaș dreapta internațional, Kiriakov.

CSKA 1948 a pierdut lupta pentru palmares contra rivalei CSKA Sofia, dar, cu toate acestea, suporterii au rămas lângă această echipă.

După promovări succesive, în câțiva ani CSKA 1948 a ajuns în primul eșalon. Inițial, clubul a avut o politică diferită, de a utiliza exclusiv jucători bulgari, tocmai pentru a fi altfel decât CSKA-ul lui Grișa Ganchev.

În 2022, conducerea clubului a reacționat la criticile suporterilor și ale opiniei publice, astfel încât s-a renunțat la politica naționalistă, permițându-se și transferurile internaționale.

Finala Cupei, pierdută în luna mai, 3-1 cu Ludogorets, reprezintă cea mai mare performanță a noului club. Acest lucru i-a permis să se califice, în premieră, pentru Conference League, unde va debuta cu FCSB.

CSKA 1948 este condusă actualmente de fostul mare jucător și antrenor de la CSKA Sofia, Stoycho Mladenov, iar antrenor este Todor Yanchev.

Deși are o istorie relativ scurtă, CSKA 1948 Sofia se poate lăuda ca i-a avut ca antrenori pe foști mari internaționali bulgari precum Krasimir Balakov sau Lubo Penev.

Deși celălalt CSKA deține, juridic, palmaresul și identitatea marii echipe militare bulgare, pare că în mentalul colectiv noul CSKA se identifică, mai degrabă, cu grandioasa istorie a CSKA Sofia.

Primul derby între CSKA și CSKA 1948 s-a disputat în august 2020, în campionat, încheindu-se nedecis, 2-2.

Dublă cu echipe românești

Providența a făcut ca, în această vară, sorții să așeze aceste două echipe rivale din Bulgaria, în turul secund preliminar din Conference League, împotriva unor echipe românești.

CSKA 1948 va juca cu FCSB, cele două echipe fiind, cumva, în poziții similare pe cele două maluri danubiene. Meciul va avea loc miercuri, 26 iulie, pe Stadionul Vasil Levski. A doua zi, 27 iulie, CSKA Sofia va juca împotriva revelației ultimelor sezoane din fotbalul românesc, Sepsi OSK.

Dacă documentarea și discuțiile cu specialiștii în fotbalul bulgar ne-au relevat anumite aspecte, o parte dintre ele fiind cuprinse în acest articol, va fi foarte interesant de văzut de la fața locului cum se manifestă, de fapt, această rivalitate mocnită între CSKA și CSKA 1948 Sofia.

Românii și televiziunea bulgară

Una dintre măsurile regimului comunist, în România, în vederea ștergerii datoriei externe, a fost reducerea absurdă a programului TV, la numai două ore pe zi. În acest context, românii din sudul țării, dar nu numai, au avut, vreme de aproximativ un deceniu, drept principal mijloc de informare, televiziunea bulgară.

Sunt generații întregi care au văzut marile competiții sportive, gen Jocuri Olimpice de iarnă și de vară, turnee finale de Campionate Mondiale și Europene, finale de cupe europene, la televiziunea bulgară.

Implicit, românii au devenit fanii unor echipe bulgărești. Cu cât acestea avansau mai mult în cupele europene, cu

atât vedeai mai multe meciuri la TV. Era simplu, la fel cum cei din Ardeal țineau cu Ferencvaros și cu Honved Budapesta, cei din Banat erau fani Steaua Roșie și Partizan Belgrad, ori cum cei din zona Moldovei susțineau pe Spartak Moscova sau Dinamo Kiev.

Toate țările vecine României aveau o politică mult mai relaxată în ceea ce privește programele televiziunilor naționale și transmisiunile sportive.

Acesta este și motivul pentru care mulți români pasionați se pot lăuda cu un set de cunoștințe destul de profunde în ceea ce privește fotbalul bulgar și istoria sa. 

Meciurile de la Sofia în direct pe Flashscore

Echipa Flashscore se va deplasa la Sofia, pentru a acoperi cât mai bine și pentru a surprinde momente originale, inedite, de la cele două meciuri. Această dublă din Conference League reprezintă un moment important pentru fotbalul de pe cele două maluri ale Dunării, motiv pentru care acordăm o atenție deosebită acestui eveniment compus

din două acte și vă invităm să urmăriți cele două partide în comentariul Flashscore.

Urmărește CSKA 1948 Sofia - FCSB pe Flashscore!

Urmărește CSKA Sofia - Sepsi OSK pe Flashscore!