Charalambous vizează victoria cu Midtjylland: ”Șansele noastre la calificare vor fi mult mai mari”
”Ştim foarte bine că FC Midtjylland este pe primul loc în Danemarca şi asta spune mult, pentru că ştim cât de puternică este liga daneză. Un singur rezultat, precum cel al lor cu Brondby (n.r. - înfrângerea cu 1-5 din ultima etapă), nu ne spune nimic. Am urmărit-o pe FC Midtjylland şi să fii pe primul loc în Danemarca nu e uşor.
”Aşa că noi ne aşteptăm la un meci extrem de greu. Dar jucăm acasă, iar jucătorii sunt motivați. Aceste trei puncte vor fi foarte importante pentru viitor. Nu va fi uşor să le câştigăm, dar vom da totul pentru a le obține. Ştim foarte bine că printr-o victorie mâine şansele noastre la calificare vor fi mult mai mari”, a spus el.
”La acest nivel în Europa League trebuie să fii în cea mai bună formă. Am analizat adversarul, îi cunoaştem calitățile, dar, ca orice echipă, are şi slăbiciuni. Cel mai important pentru noi este să facem totul perfect pe teren şi să profităm de slăbiciunile lor. Noi am pierdut cu Rangers, dar se întâmplă, nu e posibil să câştigăm toate meciurile. Ne dorim să schimbăm impresia lăsată cu Rangers cu siguranță, dar nu trebuie să ne concentrăm doar pe acea înfrângere”, a adăugat tehnicianul cipriot.
Fără căpitan
Singurul jucător indisponibil pentru partida de joi este căpitanul Darius Olaru.
”Tavi Popescu este apt sută la sută, va lipsi însă Olaru, căpitanul nostru e accidentat... Nu ştim care dintre cei 9 jucători cu probleme din lotul adversarilor vor juca totuşi mâine. Pentru mine nu e important cine lipseşte de la ei, FC Midtjylland e un club mare, cu un lot valoros, aşa că aceste lucruri nu le iau în calcul niciodată”, a explicat Elias Charalambous.
Echipa de fotbal FCSB întâlneşte formația daneză FC Midtjylland, joi, de la ora 19:45, pe Arena Națională din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 4-a a Europa League.