Oficial! Dejan Lovren este jucătorul lui PAOK, adversara FCSB în Europa League
La 35 de ani, Dejan Lovren este o legendă a fotbalului, cu cea mai bună perioadă a carierei petrecute la Liverpool.
Croatul și OL au negociat renunțarea la ultimul an de contract, având în vedere că jucătorul nu mai intra în planurile antrenorului Pierre Sage.
El fusese scos din lotul care a pregătit sezonul în curs cu scopul de a degreva clubul de un jucător cu un salariu mare.
Internaționalul croat, vicecampion mondial în 2018, revenise la Lyon în ianuarie 2023, după o primă experiență la OL în perioada 2010-2013. El a disputat în total 134 de meciuri pentru Lyon.
Lovren, care a câştigat Cupa Franței în 2012 cu OL, a mai jucat la Dinamo Zagreb, Southampton, Liverpool sau Zenit.
La Liverpool Dejan Lovren și-a petrecut cei mai buni ani ai carierei, reușind să câștige Champions League și Supercupa Europei în 2019 și Premier League în 2020.
PAOK, campioana en titre a Greciei, va debuta în Europa League pe 25 septembrie, în deplasare, cu Galatasaray, iar pe 3 octombrie va juca acasă cu FCSB, campioana României.