Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Paksi FC - Corvinul Hunedoara, prima manșă din turul 1 preliminar din Europa League

Paksi FC - Corvinul Hunedoara
Paksi FC - Corvinul HunedoaraProfimedia
Prima manșă a turului 1 preliminar din Europa League dintre Paksi FC și Corvinul Hunedoara se va disputa joi, de la ora 20:00, în Ungaria, și va putea fi urmărită pe Flashscore!

Deși provine din Liga a 2-a și nu are drept de promovare, echipa antrenată de Florin Maxim a obținut un rezultat remarcabil câștigând Cupa României și astfel va participa în preliminariile Europa League.

Paksi FC, care este vicecampioana Ungariei și totodată deținătoarea Cupei, va întâlni Corvinul Hunedoara în acest duel.

Corvinul Hunedoara a cucerit primul său trofeu, dar aceasta nu va fi prima participare a echipei în competițiile europene! 

În Cupa UEFA 1982-1983, Corvinul Hunedoara a trecut în turul 1 de Grazer AK din Austria, cu 3-0 acasă și 1-1 în deplasare. În turul 2, echipa a fost eliminată de FK Sarajevo, după un egal 4-4 acasă și o înfrângere cu 0-4 în deplasare.

"Normal că ne-ar bucura o victorie"

"Știm că întâlnim o echipă bună, care s-a clasat pe locul doi și a câștigat Cupa. E o echipă unită, dar și noi avem atuurile noastre și vrem să speculăm acest lucru.

Normal că ne-ar bucura o victorie, dar jucăm împotriva unei echipe puternice, ce vom obține vom vedea după cele 90 de minute.

În acel meci cu FCSB au fost două capitole: prima repriză, o repriză, cea de a doua a fost cu totul alt meci. Chiar dacă am întâlnit campioana României, am avut 4-5 situații să marcăm, eu cred că dacă am fi marcat la 1-1 ar fi decurs altfel cea de a doua parte a jocului. Îmi dă încredere pentru că am arătat consistență.

Este o echipă foarte combativă, articulată, cu identitate, în finala Cupei ei au luat cartonaș roșu în minutul 30 și au stat în picioare împotriva lui Ferencvaros. Știam că este o echipă foarte arțăgoasă.

Ne așteaptă un meci greu pentru că acești băieți... noi eram anul trecut în Liga 3, și-au ridicat nivelul și acum, după un an de zile petrecut în Liga 2, am terminat pe locul secund, am câștigat Cupa României, deci nivelul jucătorilor a crescut, depinde doar de ei acum”, a declarat Maxim, antrenorul Corvinului, la conferința de presă premergătoare partidei.

Echipe probabile

Paksi: Szappanos; Osvath, Kinyik, Lenzser, J Szabo; Papp, Mezei, Konyves, B Szabo; Bode, Hahn

Corvinul Hunedoara: Broke; Jacob, Lica, Manolache, Velisar; Bradu, Neacsa, Pirvulescu, Mitran; Wolf, Lupu

Meciul retur împotriva echipei Paksi FC se va juca joi, 18 iulie, de la ora 21:00, pe Stadionul Municipal din Sibiu.