Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Un arbitru român a fost delegat la meciul Feyenoord - AS Roma, din Europa League

Agerpres
Radu Petrescu va arbitra Feyenoord - AS Roma
Radu Petrescu va arbitra Feyenoord - AS RomaProfimedia
Românul Radu Petrescu va arbitra meciul dintre Feyenoord şi AS Roma, care va avea loc joi, de la ora 19:45, pe stadionul De Kuip din Rotterdam, în prima manşă a barajului pentru calificarea în optimile de finală ale Europa League la fotbal, potrivit site-ului UEFA.

Arbitri asistenți vor fi Radu Ghinguleac şi Mircea Mihail Grigoriu, în timp ce al patrulea oficial a fost desemnat Marcel Bîrsan.

Arbitru video va fi Cătălin Popa, iar arbitru asistent video a fost nominalizat Ovidiu Hațegan.

Feyenoord şi AS Roma sunt la al treilea sezon consecutiv în care se înfruntă în cupele europene. ''Giallorossi'' au câştigat prima ediție a competiției Europa Conference League, după 1-0 cu Feyenoord în finală, în 2022, la Tirana. În ediția 2022-2023 a Europa League, a cărei finală a disputat-o AS Roma, echipa capitolină a trecut în sferturi de Feyenoord, după 0-1 la Rotterdam şi 4-1, după prelungiri, pe Stadio Olimpico.