Yaya Toure a fost numit antrenor secund la Standard Liege
Jucătorul în vârstă de 40 de ani, care a strâns peste 100 de selecții pentru Coasta de Fildeș în cariera sa de jucător, este ”ultima achiziție” în echipa antrenorului principal Carl Hoefkens, care a fost numit vineri.
Yaya Toure, puține experiențe din postura de antrenor
Toure, fost jucător la Monaco și Barcelona, printre altele, a fost pentru scurt timp antrenor secund la Olimpik Donețk, din prima ligă ucraineană, și la Akhmat Groznîi, club din prima ligă rusă, ambele în anul 2021.
Standard Liege a ocupat locul șase în campionat sezonul regulat 2022/2023.
Toure, o legendă pentru Manchester City
Ivorianul a petrecut nu mai puțin de 8 sezoane în echipa cetățenilor, în perioada 2010-2018. Alături de City, Toure a cucerit trei titluri în Anglia, trei Cupe ale Ligii, un trofeu FA Cup și unul Community Shield.
Considerat o piesă de bază la centrul terenului, mijlocașul a marcat 59 de goluri și a oferit 35 de pase decisive într-un total de 230 de apariții în toate competițiile pentru Manchester City.