Andrei Rațiu pleacă neînvins de pe Bernabeu. Real Madrid pierde primele puncte acasă
Real Madrid - Rayo Vallecano 0-0
Cu moralul ridicat după victoria din El Clasico, 2-1 pe terenul Barcelonei, echipa pregătită de Carlo Ancelotti spera să revină pe prima poziție a clasamentului și să mențină în același timp diferența de cinci puncte față de rivalii catalani.
Planurile de acasă nu s-au potrivit, însă, cu cele de pe teren, ”albii” întâlnind o echipă extramotivată a celor de la Rayo, care deși și-au petrecut marea majoritate a timpului în propria jumătate de teren, au reușit să își îndeplinească obiectivul și să plece neînvinși de pe Bernabeu.
Realul a avut posesia (68%) și a dominat la toate capitolele, în ultimele minute ale partidei masându-i pe oaspeți în propriul careu.
Presiunea nu a dat, însă, roade, și ”albii” au cedat primele puncte pe teren propriu din acest sezon, în timp ce Rayo obține un punct uriaș, primul din ultimii 23 de ani pe Bernabeu, și își prelungește la opt meciuri seria de invincibilitate din LaLiga.
Echipa lui Ancelotti trebuie să se mulțumească momentan cu locul al doilea, la două puncte de neașteptatul lider Girona.