Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Baena a reclamat poliției că ar fi fost bătut de Valverde după meciul cu Real Madrid

Flashscore
Valverde și Baena, un nou moment de dispută
Valverde și Baena, un nou moment de disputăProfimedia
Fotbalistul celor de la Villarreal, Alex Baena, a depus o plângere la poliție după incidentul de la finalul partidei de sâmbătă contra celor de la Real Madrid.

Baena ar fi fost lovit cu pumnul în zona feței de Federico Valverde în timp ce se îndrepta spre autocarul echipe sale, iar fotbalistul ”submarinului galben” a decis să reclame poliției presupusa agresiune.

"Fotbalistul echipei Villarreal CF, Álex Baena, a suferit o agresiune aseară, în timp ce se îndrepta spre autocarul echipei după meciul disputat cu Real Madrid CF pe stadionul Santiago Bernabéu. În fața acestei situații, jucătorul a decis să depună plângere la poliție împotriva agresorului. Încă o dată, Villarreal CF își arată respingerea oricărui act de violență și crede cu tărie în versiunea jucătorului său, pe care îl va susține pe tot parcursul acestui proces”, au declarat oficialii celor de la Villarreal într-un comunicat de presă.

Potrivit informațiilor apărute în presa spaniolă, ieșirea lui Valverde ar fi fost provocată de anumite cuvinte ofensatoare spuse de extrema lui Villarreal în precedentul meci dintre cele două echipe. 

"În meciul din Cupa Spaniei, Baena l-a lovit pe Fede și i-a spus: 'Plângi pentru că fiul tău nu se va naște'. Așa a rămas pe moment, dar astăzi i-a spus din nou alte lucruri asemănătoare, iar Fede s-a aprins. L-a așteptat în parcare și i-a spus că nu se amestece în familia lui", au transmis apropiații lui Valverde, pentru Marca.

Baena a comentat incidentul, insistând că nu l-a insultat anterior pe Valverde.

"Sunt foarte fericit pentru victoria impresionantă pe un stadion cum este Santiago Bernabeu, însă, în același timp, sunt foarte trist pentru agresiunea la care am fost supus după meci. Sunt surprins despre ceea ce s-a scris despre mine. Este complet fals că aș fi spus așa ceva", a transmis Baena pe Instagram.

Citește și: Valverde, în mijlocul unui scandal. Și-a lovit adversarul în parcare!

Villarreal a produs surpiza rundei în Primera Division învingând-o pe Real Madrid, chiar pe Stantiago Bernabeu, cu 3-2, într-un meci din etapa a 28-a.