Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Bellingham a primit trofeul Golden Boy. "Real Madrid este cea mai mare echipă din lume"

Agerpres
Englezul Jude Bellingham a primit trofeul Golden Boy
Englezul Jude Bellingham a primit trofeul Golden BoyProfimedia
Internaționalul englez Jude Bellingham, mijlocaşul echipei Real Madrid, a primit trofeul Golden Boy rezervat celui mai mare talent sub 21 de ani din fotbalul mondial, cu ocazia unei gale care a avut loc luni la Torino, organizată de cotidianul italian Tuttosport. Născut pe 29 iunie 2003, Bellingham îi succede în palmaresul acestui trofeu spaniolului Pablo Paez Gavira "Gavi" (FC Barcelona), câştigătorul de anul trecut.

La gala de luni, englezul a fost însoțit de o delegație a clubului Real Madrid, condusă de Emilio Butragueno, directorul pentru relații internaționale al multiplei campioane europene. Momentul a fost unul important pentru "galactici", în condițiile în care, pentru prima dată în istorie, un jucător de la Real Madrid a primit acest trofeul. Mai mult, tot pentru prima dată, jucătorul madrilen a intrat şi în posesia trofeului "Golden Boy" din partea publicului, astfel că a plecat acasă cu două distincții.

"Real Madrid este cea mai mare echipă din lume"

"Vă mulțumesc pentru ospitalitate şi pentru această onoare, pentru că m-ați lăsat să mă alătur acestui premiu prestigios şi listei de jucători care l-au primit. Este ceva ce am câştigat şi pentru că am jucat cu mari fotbalişti.

Este un lucru pe care l-am învățat de când am început la Birmingham, responsabilitatea de a ajuta mereu echipa. Sunt foarte norocos să joc cu mari jucători. Real Madrid este cea mai mare echipă din lume şi a avea ocazia de a juca acolo este incredibil. Nu toată lumea o poate face şi mă simt norocos", a spus Bellingham în cadrul ceremoniei.

Bellingham s-a impus cu un număr record de voturi în cadrul anchetei Golden Boy (97%,), cu 45 din cei 50 de judecători acordându-i cel mai mare punctaj, iar restul de 5 al doilea cel mai mare punctaj, El i-a devansat pe germanul Jamal Musiala, mijlocaşul echipei Bayern Munchen, şi pe olandezul Xavi Simons, jucătorul formației RB Leizpig.

Printre câştigătorii trofeului Golden Boy s-au numărat englezul Wayne Rooney (2004), argentinianul Lionel Messi (2005), italianul Mario Balotelli (2010), francezul Kylian Mbappe (2017), portughezul Joao Felix (2019) şi norvegianul Erling Haaland (2020).