Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Comunicatul lui Real Madrid despre posibilele discuții cu Kylian Mbappe

Agerpres
Mbappé discută cu un arbitru în timpul unui meci din Ligue 1.
Mbappé discută cu un arbitru în timpul unui meci din Ligue 1.AFP
Clubul de fotbal Real Madrid a negat sâmbătă 'presupuse negocieri' cu vedeta lui Paris Saint-Germain, Kylian Mbappe, ca răspuns la noile zvonuri publicate în presă în această săptămână.

”Având în vedere informațiile emise şi publicate recent de mass-media, care speculează despre presupuse negocieri între jucătorul Kylian Mbappe şi clubul nostru, Real Madrid doreşte să declare că aceste informații sunt categoric false”, a scris clubul madrilen într-un comunicat, adăugând că ”nicio negociere de acest fel nu a avut loc cu vreun jucător aparținând lui PSG”.

După ce a fost toată vara în atenția presei spaniole, viitorul campionului mondial din 2018, curtat multă vreme de Real şi la finalul de contract cu PSG în iunie 2024, este din nou discutat de ziarele de sport.

'Real păstrează tăcerea, dar îl vede în alb (culorile clubului - n. r.) în 2024', a titrat joi Marca, cu o fotografie a lui Mbappe, adăugând că vestiarul madrilen 'crede că el va ateriza pe Santiago Bernabeu'.

În Franța, L'Equipe a menționat 'un viitor în suspans' pentru atacantul în vârstă de 24 de ani, care, potrivit cotidianului sportiv, nu ar exclude acum prelungirea înțelegerii cu PSG.

Mbappe a revenit la prima echipă a lui PSG pe 13 august, după ce fusese exclus de conducerea clubului, nemulțumită că el a decis să rămână până în iunie 2024 fără a-şi prelungi contractul.

'Vrem să rămână, putem repeta asta de două sau de trei ori. Dar nu poate pleca gratis. Asta nu este negociabil', a spus preşedintele Nasser Al-Khelaifi pe 5 iulie, în timpul prezentării antrenorului spaniol Luis Enrique.

Tensiunile s-au diminuat de atunci, iar atacantul francez şi-a recăpătat locul de titular şi statutul de lider la PSG. Atacantul a marcat 10 goluri în 10 meciuri din Ligue 1.