Diakhaby, accidentat grav în partida cu Real, a fost operat și va reveni pe teren în 2025
Jucătorul avea ”mai multe structuri ligamentare afectate”, a spus doctorul Pedro Lopez după operația lui Diakhaby de joi.
”A fost o operație laborioasă, dar a fost un succes, s-a făcut o reconstrucție multiligamentară şi suntem foarte mulțumiți de modul în care a decurs”, a adăugat şeful serviciilor medicale de la Valencia CF.
Diakhaby, în vârstă de 27 de ani, a fost grav lovit în minutul 89 al remizei (2-2) cu Real Madrid sâmbăta trecută, când mijlocaşul francez Aurelien Tchouameni a căzut peste el.
După ce a suferit una dintre cele mai grave accidentări, el a petrecut 48 de ore sub observație într-un spital din Valencia.
”S-a luat decizia de a-l opera la Lyon, de a apela la Bertrand Sonnery-Cottet, pentru că este un specialist care are o reputație deosebită pentru acest tip de accidentări”, a explicat Pedro Lopez.
Potrivit presei spaniole, jucătorul va fi indisponibil cel puțin zece luni.
Diakhaby s-a alăturat Valencei în 2018 pentru 15 milioane de euro venind de la OL. El a jucat 177 de apariții pentru clubul spaniol, în prezent pe locul 9 în La Liga.