Două echipe uriașe din LaLiga se luptă pentru Andrei Rațiu. ”Revelația sezonului”
Conform fichajes.net, Atletico Madrid şi Villarreal sunt în luptă petru a obţine semnătura lui Andrei Raţiu.
Ambele cluburi îl au pe lista de transferuri pe internaţionalul român în vârstă de 26 de ani, potrivit as.ro.
Jurnaliștii spun că Diego Simeone îl vrea pe Rațiu la Atletico pentru a-i crea competiţie lui Nahuel Molina, fundaşul dreapta din lotul madrilenilor.
Tehnicianul apreciază calităţile ofensive ale internaţionalului român, şi-l consideră o „opţiune ideală” pentru echipa sa, notează sursa citată.
Pe de altă parte, Villarreal, unde Andrei Raţiu s-a dezvoltat ca jucător la academia „Submarinului galben” deţine şi 50% din drepturile federative ale fundașului, astfel că poate avea un avantaj în lupta pentru semnătura sa.
Revelaţia sezonului
Așa a fost numit Rațiu de spanioli. Ibericii sunt convinşi că românul o va părăsi curând pe Rayo Vallecano şi va evolua la una dintre echipele importante din Spania.
”Raţiu, una dintre revelaţiile din La Liga. Capacitatea sa de a juca în atac şi defensiva sa solidă îl transformă într-o opţiune pentru ambele echipe. Pe măsură ce sezonul avansează, bătălia dintre Atletico Madrid şi Villarreal, pentru semnăturaa lui Andrei Raţiu, promite să se intensifice, în timp ce jucătorul continuă să-şi arate calitatea în fiecare meci. Fără îndoială, viitorul său pare departe de Rayo şi mai aproape de unul dintre giganţii din La Liga”, au notat spaniolii despre Andrei Raţiu, conform ichajes.net.
Marca a anunţat că Rayo Vallecano cere nu mai puţin de 25 de milioane de euro în schimbul lui Andrei Raţiu.
Spaniolii menţionează că Atletico Madrid este în pole-position în privinţa obţinerii semnăturii lui Andrei Raţiu, Diego Simeone fiind în căutarea unui fundaş dreapta.
Aceeaşi sursă menţionată mai sus aminteşte de faptul că Rayo Vallecano a refuzat o ofertă de nu mai puţin de zece milioane de euro în schimbul lui Raţiu, după EURO 2024.
În vară s-a zvonit că fundaşul naţionalei ar fi fost urmărit de Brighton şi Atalanta.
Dacă se va realiza transferul lui Andrei Raţiu, şi Atletico Madrid va plăti suma de 25 de milioane de euro, atunci fundaşul naţionalei va egala recordul deţinut de Radu Drăguşin, cel care în prezent este cel mai scump jucător român transferat în istorie.