Ianis Hagi a dezvăluit unde vrea să joace în sezonul următor. ”Iubesc campionatul acesta”
Ianis Hagi a încercat să își relanseze cariera în acest sezon, fiind împrumutat de Rangers la Deportivo Alaves, echipă din prima ligă spaniolă.
Internaționalul român a jucat de 18 ori pentru gruparea din LaLiga, însă de cele mai multe ori acesta a fost introdus pe finalul meciurilor.
Spaniolii nu și-au manifestat intenția de a-l transfera definitiv pe fotbalistul cotat în prezent la 2.5 milioane de euro și cel mai probabil acesta se va întoarce la Glasgow Rangers, urmând să vadă ulterior dacă va rămâne la formația de pe Ibrox.
Campionatul ideal pentru Ianis
Ianis Hagi crede că LaLiga i se potrivește cel mai bine ca stil de joc.
Aflat în cantonamentul echipei naționale a României pentru dubla cu Irlanda de Nord și Columbia, Ianis Hagi a oferit recent un interviu celor de la Marca, în care a discutat despre viitorul său în fotbal, dar și despre campionatul în care i-ar plăcea cel mai mult să își continue cariera de fotbalist.
”Iubesc nivelul din La Liga, iubesc totul în Spania: echipele, competiția dintre jucători și echipe, presiunea care există aici”.
”Simt că este campionatul în care pot avea cel mai mare succes și în care îmi pot arăta toate calitățile. Este liga pe care am urmărit-o de când eram copil și a fost mereu visul meu să fiu aici”, a declarat Hagi.
”Este fotbalul în care vreau să cresc, este fotbalul care cred că poate debloca versiunea mea cea mai bună. Simt că progresez în fiecare zi și cred că în viitorul apropiat voi arăta tuturor cine sunt” a mai transmis Ianis.