Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Inteligența artificială a stabilit fundașul central pentru echipa Real Madrid, după accidentarea lui Militao

Agerpres
Olivier Boscagli e înlocuitorul lui Militao, potrivit inteligenței artificiale
Olivier Boscagli e înlocuitorul lui Militao, potrivit inteligenței artificialePro Shots Photo Agency / ddp USA / Profimedia
Inteligența artificială a stabilit care este cea mai bună variantă pentru postul de fundaş central la Real Madrid, în locul brazilianului Eder Militao, care s-a accidentat grav la genunchiul drept, scrie cotidianul sportiv AS.

Algoritmul site-ului Olocip a analizat datele de performanță ale mai multor jucători, punându-i în perspectivă cu contexte specifice în funcție de competiție, echipă, antrenor, poziție şi vârstă, stabilind că înlocuitorul ideal al lui Militao este francezul Olivier Boscagli (26 ani), fundaşul central al echipei olandeze PSV Eindhoven.

În urma analizei Olocip, Boscagli a obținut cel mai mare scor (98), devansându-l pe compatriotul său Aymeric Laporte (96), naturalizat spaniol în 2021 şi care a cucerit titlul de campion european cu La Roja în această vară.

Olivier Boscagli
Olivier BoscagliFlashscore

Laporte evoluează în prezent în liga saudită, la echipa Al-Nassr, unde este coechipier cu atacantul portughez Cristiano Ronaldo.

Internaționalul brazilian Eder Militao a suferit o ruptură de ligament încrucişat anterior la genunchiul drept în cursul meciului câştigat pe teren propriu de Real Madrid în fața formației Osasuna Pamplona (4-0), la sfârşitul săptămânii trecute, care îl va ține departe de gazon pentru o lungă perioadă.

Militao venea după o accidentare similară la genunchiul stâng, produsă în august 2023, în urma căreia a fost indisponibil timp de opt luni.