Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Nou caz de rasism îndreptat împotriva lui Vinicius Jr? LaLiga are în vizor un copil

Agerpres
Vinicius, din nou ținta insultelor rasiste
Vinicius, din nou ținta insultelor rasisteProfimedia
Liga spaniolă de fotbal ”analizează” o înregistrare video cu un copil care proferează insulte rasiste la adresa brazilianului Vinicius Jr, în cursul meciului dintre echipele Valencia şi Real Madrid, desfăşurat sâmbătă (2-2), a anunțat forul de specialitate, citat de AFP.

”Suntem pe cale să studiem şi analizăm faptele la nivel juridic, pentru a vedea ce putem şi ce trebuie să facem”, au declarat, luni, surse din La Liga.

Într-o înregistrare video difuzată de un jurnalist al postului ESPN Brazilia şi preluată de media din Spania, un băiețel aflat pe genunchii unei femei îl făcea maimuță (mono, în limba spaniolă) pe atacantul Realului, Vinicius Jr.

Jucătorul brazilian a fost eroul echipei sale cu o dublă reuşită în meciul cu Valencia (2-2), care s-a încheiat într-o atmosferă de haos în momentul în care arbitrul a fluierat finalul partidei în plină acțiune, neacordând golul marcat de Jude Bellingham.

Vinicius a fost practic fluierat la fiecare atingere a balonului de către suporterii locali la revenirea sa pe Mestalla, acelaşi loc unde anul trecut a fost ținta insultelor rasiste.

Pe 7 martie sunt aşteptate să depună mărturie în fața judecătorului cele trei persoane identificate după vizionarea înregistrărilor video din circuitul intern al clubului Valencia, dar şi de către fotbalist, pentru incidentele din luna mai a anului trecut.

Aceştia sunt acuzați că l-au insultat atât pe Vinicius Jr, cât şi pe coechipierul său Eder Militao, în timp ce Valencia a anunțat că le va interzice pe viață accesul pe Mestalla.

Victimă a insultelor şi a comportamentului rasist în mai multe rânduri de la sosirea sa la Real în 2018, Vinicius a devenit, fără voia sa, un lider în lupta împotriva discriminării în fotbalul spaniol.