OFICIAL! Eder Militao a suferit o ruptură de ligament încrucișat și va rata restul sezonului
Astfel, brazilianul nu va mai juca în sezonul 2024-2025. Eder Militao a încercat să câștige un duel aerian cu Boyomo, dar a căzut la pământ cu evidente semne de durere. A fost nevoit să părăsească terenul pe targă, cu fața acoperită.
Ancelotti va trebui să se bazeze pe jucători din academie pentru a acoperi poziția sa, cel puțin până la deschiderea perioadei de transferuri din iarnă, sau să îi ofere o șansă lui Jesús Vallejo.
CITEȘTE ȘI - Militao a fost scos cu targa din partida cu Osasuna. Rodryo și Lucas Vazquez s-au accidentat și ei
Raúl Asencio l-a înlocuit pe Militao cu succes, aducând siguranță defensivă și oferindu-i o pasă decisivă lui Bellingham la golul de 2-0. Acest tânăr jucător ar putea să câștige, pe deplin meritat, un rol neașteptat de important în următoarele meciuri.
Madrilenii nu sunt străini de astfel de accidentări. Ei l-au pierdut pe Dani Carvajal pentru tot restul sezonului din același motiv.
De altfel, această accidentare nu este o noutate pentru Eder Militao. Fundașul brazilian a suferit o ruptură de ligament încrucișat anterior la genunchiul stâng în partida de deschidere a sezonului trecut împotriva lui Athletic Bilbao, pe stadionul San Mamés, și a lipsit de pe teren până în luna aprilie a acestui an.